Majorarea pensiilor cu 40,3%: justiţie socială sau tranzacţie electorală ?

Mizându-se pe şocul politic, dar fară să se ţină cont de costul economic, PSD cu sateliţii săi au aprobat în Parlament rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat, luând în considerare majorarea pensiilor cu 40,3%, precum era prevăzut şi în Legea nr.127/2019. Astfel, s-a anulat pe viitor majorarea de 14% a punctului de pensie deja aplicată de guvern începând cu 1 septembrie.

Dacă până în luna august inclusiv din anul 2020 se plăteau în medie 6,6 miliarde lei/lună, pentru aproximativ 4.936.339 de pensionari, cu majorarea decisă de guvern de 14% de la începutul lunii septembrie s-ar fi plătit pe ultimele 4 luni 30.290.986.968 lei (7.572.746.742 lei/lună). În schimb, cu majorarea punctului de pensie de 40,3% se vor plăti 37.279.170.804 lei (9.319.792.701 lei/lună) pe intervalul septembrie - decembrie 2020.

Prin urmare, în fiecare lună, Guvernul trebuie să plătească 1.747.045.959 lei în plus, faţă de cât îşi planificase iniţial prin majorarea cu 14%, care şi aşa constituie o povară financiară, precum şi cu 2.677..032.401 lei în plus peste suma agregată care s-a plătit lunar până în luna august 2020, începând cu ianuarie. De asemenea, nu trebuie neglijat că majorarea punctului de pensie priveşte şi pensiile de serviciu, întrucât acestea au o componentă de contributivitate şi una compensatorie. Prin urmare, cheltuiala din ultimele 4 luni estimată pentru pensiile din pilonul I la 37,2 miliarde lei se va suplimenta cu aproximativ 2 miliarde lei la pensiile de serviciu. Aproape 40 miliarde lei în 4 luni numai pe asigurări sociale.

Când se iau asemenea măsuri în mod firesc trebuie ţinut cont de sustenabilitatea financiară şi justiţia socială.

În ceea ce priveşte sustenabilitatea financiară, nu este nicio dificultate de înţelegere. Majorarea pensiilor cu procentul de 40,3% destabilizează tot sistemul finanţelor publice, atât pe latura veniturilor, unde în acest an se stă prost cu colectarea din motive de criză economică, cât şi în ceea ce priveşte cheltuielile, întrucât deficitul din sistemul public de pensii reaşează o parte semnificativă din alocările bugetare, afectând mai cu seamă investiţiile. Cum deficitul bugetar va fi pe creştere, iar colectarea veniturilor se va menţine la cote scăzute, majorarea împrumuturilor din piaţă devine inevitabilă, peste cât s-a planificat iniţial. În ipoteza în care finanţarea statului pe termen scurt se va face pe piaţa internă, pe lângă o majorare a ratei dobânzii trebuie să ne aşteptăm la un efect de evicţiune pentru că băncile susţin financiar statul în loc să acorde capital bănesc investiţiilor productive. Asta înseamnă, implicit, că redresarea şi relansarea puternică a afacerilor pentru ultima parte a anului 2020 va fi încetinită, creditul privat devenind şi mai scump, faţă de cât a fost în prezent. Iată deci, că o majorare a pensiilor, ca de altfel a oricărei cheltuieli bugetare care nu are funcţie de venit, creează un efect negativ în cascadă (un şir de externalităţi negative) nu doar în finanţele publice, ci şi în economie. Sistemul public de pensii nu este neutral.

Socotelile cu privire la majorarea pensiilor au relevanţă şi prin prisma deficitului explicit, adică acelui deficit bugetar din exerciţiul financiar curent, precum şi a deficitului implicit care ar presupune un calcul al plăţilor pe care statul le va face în următorii ani, pe un interval de 10 ani, de exemplu. Eu nu stiu ca cineva să fi aplicat vreun model actuarial care să arate în mod corect deficitul implicit, astfel încât statul să aibă o predicţie asupra politicii sale fiscale în următorii ani. Acest lucru se poate face la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, dar nici un partid (subliniez, nici unul!) nu a întrebat de un asemenea calcul vreodată. În mod evident, nici liderii PSD şi liderii partidelor satelit nu întreabă, nu au calcule şi nici nu-i interesează, în condiţiile în care măsura aberantă pe care au luat-o în Parlament va fi suportată de 7,6 milioane de salariaţi şi lucrători pe cont propriu, atât pentru cheltuiala curentă în contul pensiilor, cât şi pentru plata împrumuturilor care se vor face în acelaşi scop.

Când se calculează majorările punctului de pensie trebuie să se ţină cont de cheltuielile din exerciţiul anterior (în legea bugetului asigurărilor sociale de stat) înmulţite cu o rată de supravieţuire (pornind de la ipoteze demografice) înmulţite cu un factor de ajustare şi apoi însumate cu pensiile recent acordate celor recent ieşiţi din piaţa muncii. Întrucât nu s-a făcut nici un fel de calcul de acest gen, majorarea propusă iese din logica economică şi subminează orice efort de finanţare sustenabilă a sistemului public de pensii pe termen mediu.

Oare această majorare înseamnă justiţie socială ? Într-o societate în care acest principiu se aplică, nu domină tranzacţiile distributive în care unii căştigă în detrimentul altora, indiferent de motivaţii. În cazul de faţă asistăm la o deformare a acestui principiu, întrucât majorarea pensiilor este suportată de cei care muncesc în calitate de salariaţi sau pe cont propriu. Ei sunt cei cărora li se confiscă o parte din venit pentru această majorare, dar şi pentru plata viitoare a datoriilor pe care statul le va face în contul pensiilor. În plină criză economică, nu este o măsură tocmai bine venită, când oamenii aşteaptă mai degrabă oportunităţi de a munci sau de a face afaceri. Pe de altă parte, sunt mulţi pensionari aflaţi într-o situaţie disperată. Pe aceştia nu-i interesează sustenabilitatea financiară a sistemului public de pensii sau că plătesc copiii şi nepoţii lor aflaţi în piaţa muncii. Mai degrabă sunt preocupaţi dacă o majorare a pensiilor atinge obiectivele lor personale. Ei bine, această majorare de 40,3% şi oricare altă majorare în viitor nu-şi va atinge obiectivele pentru o parte semnificativă din masa pensionarilor. Nu socotesc că doar rata inflaţiei le afectează majorarea la modul incorect în care se face actualizarea pensiei cu rata inflaţiei (adică cu cea din anul precedent), dar nivelul venitului pe care îl au în prezent este pentru mulţi foarte mic, iar majorarea de 40,3% priveşte punctul de pensie. Raportat la nivelul preţurilor şi al serviciilor, majorarea punctului de pensie pentru cel puţin 2,8 milioane de pensionari nu este semnificativă. Asta nu înseamnă că eu neg utilitatea unei majorări a punctului de pensie, dar m-ar preocupa mai mult preţurile mărfurilor, serviciilor şi al medicamentelor decât o creştere nominală de venit. (vezi tabelul)

Din tabel se observă că există un număr de 2.839.945 de pensionari (fară persoanele cu pensie de urmaşi) care au un venit din pensie sub 2000 lei, adică sub salariul minim pe economie. La nivelul de preţuri din România, este tragic, recunosc. Dar aceste persoane vor avea o majorare a punctului de pensie, nicidecum a pensiei. Persoanele care au un venit lunar sub valoarea unui punct de pensie aşa vor rămâne. Pe de altă parte, de majorarea punctului de pensie vor beneficia toţi pensionarii, respectiv cei cu pensii peste 2000 lei, în număr de 826.988 persoane, şi cei cu pensii de serviciu.

Indiferent de cuantumul majorării punctului de pensie şi de frecvenţa cu care se face această majorare, vor exista decalaje între grupul cu pensii sub 200o lei şi grupul cu venituri peste 2000 lei, din motive ce ţin de perioada de contributivitate, cuantumul contribuţiei raportat la salariul brut de bază în raport cu calificarea pe care a avut-o fiecare în piaţa muncii. Cu alte cuvinte, întodeauna va exista un decalaj de venit între cei care au avut calificări scăzute şi cei care au avut calificări mai înalte. Totodată, va exista un decalaj între persoanele care au lucrat şi au avut înregistrate perioadele de activitate şi cei care nu şi-au plătit contribuţiile sociale, ori angajtorii lor nu le-au plătit contribuţiile.

Cine a citit cu atenţie Legea nr.127/2019 privind sistemul public de pensii croită de PSD, o să observe că după toate aceste majorări populiste ale punctului de pensie se va aplica un nou mod de calcul al pensiei bazat pe valoarea punctului de referinţă. Acest nou sistem va duce în timp la plafonarea pensiilor şi apoi la scăderea lor în termeni reali, la orizontul anului 2028-2030. Prin urmare, tot ce s-a făcut până acum în baza acestei legi exprimă nişte obiective electorale, nicidecum bunăstarea pe termen lung a pensionarilor. Ceea ce astăzi se căştigă se va pierde în timp şi se va ajunge din nou într-un punct critic în care vom face alte sacrificii financiare. Asta nu înseamnă nici justiţie socială, nici sustenabilitate financiară, ci populism. Sustenabilitatea şi bunastarea nu sunt de atins cu măsurile PSD, care din păcate are o lungă carieră în distrugerea sistemului public de pensii începând cu 1994-1995.