Mandat special pentru Ministerul Economiei ca să atragă investiţii în energie

A.G.
Ziarul BURSA #Macroeconomie #Energie / 3 august 2010

Mandat special pentru Ministerul Economiei ca să atragă investiţii în energie

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) va primi mandat special pentru administrarea, atragerea de investiţii şi valorificarea de acţiuni la operatorii economici aflaţi sub autoritatea acestuia, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul instituţiei. Mandatul special cuprinde liniile directoare ale operaţiunilor de atragere de investiţii, vânzări active şi participaţii, privatizare, asocieri în condiţiile legii ale operatorilor economici care au ca scop asigurarea unei evoluţii coerente şi pozitive a economiei în ansamblul său, informează Agerpres.

Sub autoritatea MECMA se află 6 companii naţionale - Compania Naţională a Huilei Petroşani, Compania Naţională C.A.F. Minvest Deva (cu filialele sale), Compania Naţională Remin Baia Mare (cu filialele sale), Compania Naţională Transelectrica Bucureşti (cu filialele sale), Compania Naţională Romarm Bucureşti, cu filialele sale, Compania Naţională a Uraniului, precum şi 8 societăţi naţionale - Societatea Naţională a Lig­nitului Oltenia, Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti (cu filialele sale), Societatea Naţională a Apelor Minerale Bucureşti, Societatea Naţională a Sării Bucureşti, Societatea Naţională Plafar Bucureşti, Societatea Naţională Transgaz Mediaş, Societatea Naţională Nuclearelectrica Bucureşti, Societatea Naţională Romgaz Mediaş. De asemenea, MECMA are în subordine Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu Severin şi 42 de societăţi comerciale, 7 societăţi comerciale cu profil de cercetare - dezvoltare şi 9 institute naţionale de cercetare - dezvoltare.

Potrivit datelor KBC, estimările realizate în luna aprilie 2010 arătau că vânzarea pachetelor de acţiuni la cele cinci companii listate la Bursă la care MECMA deţine acţiuni - Petrom, Transgaz, Transelectrica, Conpet, Oil Terminal şi Romgaz - puteau atrage 762 milioane euro, iar cele 12 nelistate - 311 milioane de euro.

Guvernul a aprobat în 21 aprilie a.c., vânzarea unor participaţii minoritare deţinute de stat la diverse companii din subordinea Ministerului Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri. Este vorba despre vânzarea participaţiilor la societăţile listate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb