MAPN: Militar român căzut la datorie în Afganistan

E.D.
Internaţional / 30 martie 2014

Un militar roman a decedat şi alţi cinci au fost răniţi în duminică dimineaţă, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, în Afganistan, informeză Biroul de Presă al MApN, care precizează că militarilor li s-a acordat primul ajutor şi au fost transportaţi cu un elicopter la spitalul din Kandahar.

Potrivit acestuia, militarii români executau o misiune de patrulare în comun cu forţele de securitate afgane, pe autostrada A1 (Kabul-Kandahar), la aproximativ 10 kilometri sud-vest de Baza operaţională înaintată Mescall.

În urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor şi au fost transportaţi cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul din Kandahar.

Anterior, 1tvnews.af relata, citând un oficial local, că un convoi românesc din provincia afgană Zabul a fost vizat de un atac sinucigaş, care a provocat moartea unui militar.

Atacul a avut loc la ora 10.00 (08.30 ora României), în districtul Shar-i-Safa din provincia Zabul, a declarat guvernatorul districtului. "Convoiul militar era format din români", a precizat el.

Atacul nu a fost revendicat pentru moment. Zabul se învecinează cu provincia Kandahar, în apropiere de graniţa cu Pakistanul.

Precizări ulterioare ale MApN susţin că militarul decedat se numea Claudiu Constantin Vulpoiu, iar el avea funcţia de plutonier-major. El a mai participat la şase misiuni externe, în Afganistan şi Irak. Sublocotenentul Ionuţ Alin Marinescu, plutonierul-major Florin Ionel Murărescu şi caporalii clasa a III-a Marius Cristian Cănuci, Marius Bogdan Radu şi Eugen Valentin Pătru au fost răniţi, în dimineaţa zilei de duminică, 30 martie, în urma aceluiaşi atac sinucigaş cu un autovehicul încărcat cu exploziv care a intrat direct în maşina de luptă.

Militarii români, din Batalionul de Manevră dislocat în provincia Zabul, executau o misiune de patrulare, cu trei maşini de luptă MRAP (rezistente la mine şi protejate împotriva ambuscadelor - Mine-Resistant Ambush Protected), pe autostrada A1, la aproximativ 10 kilometri sud-vest de Baza operaţională înaintată Mescall.

În Afganistan, în acest moment, sunt dislocaţi aproximativ 1.000 de militari. Din 2002, de când România participă la reconstrucţia acestei ţări, 23 de militari au căzut la datorie, iar alţi aproximativ 130 au fost răniţi în acest teatru de operaţii.

Până acum, Armata României a pierdut 26 de militari în toate teatrele de operaţii la care au participat şi alţi peste 140 au fost răniţi.

Din 1991, aproximativ 40.000 de militari au fost dislocaţi în diferite zone de conflict pentru a participa la misiuni de menţinere a păcii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb