MARCEL CIOLACU: ''Nu am pensie specială şi nu voi avea niciodată''

G.U.
Politică / 6 mai 2022

''Nu am pensie specială şi nu voi avea niciodată''

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat astăzi că nu are pensie specială şi nu va avea niciodată, adăugând că Parlamentul va ţine cont de observaţiile Curţii Constituţionale cu privire la legea privind acordarea pensiilor speciale pentru parlamentari, după care va fi depus urgent un nou proiect de lege, conform Agerpres.

"Eu nu am pensie specială. Şi nu voi avea niciodată. Pentru că mi-am dat de fiecare dată demisia înainte de a avea un mandat complet de parlamentar. De aceea, pot să vorbesc deschis despre acest subiect. Am fost întotdeauna împotriva acestor privilegii imorale şi nejustificate. Am promovat ca preşedinte PSD mai multe legi de impozitare sau tăiere a pensiilor speciale. La fel voi face şi de data aceasta", a scris Ciolacu, pe Facebook.

Acesta a adăugat că decizia Curţii Constituţionale cu privire la legea pensiilor speciale pentru parlamentari "este obligatorie" şi Parlamentul va ţine cont de ea.

"Ne vom însuşi observaţiile şi vom veni urgent cu un nou proiect de lege. Iar politicienii de 30 de ani care îşi rup cămaşa în lupta cu 'specialele', dar în privat îşi freacă mâinile la gândul privilegiilor nenumărate sau colecţionarii de speciale de la Bruxelles vor fi din nou dezamăgiţi. Pensiile speciale trebuie să dispară definitiv", a mai spus Ciolacu.

Curtea Constituţională a României a explicat joi că legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor a fost adoptată într-o singură zi, "cu încălcarea tuturor termenelor", "ceea ce reprezintă o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său".

Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, în şedinţa de joi, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituţională.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Domnule CIOLACU. Pai de pensie speciala,se bucura decat EROII care au facut ceva pentru Romania,de exemplu,VETERANII de RAZBOI. Mata,de ce sa ai pensie speciala,a,am uitat sorgintea partidului actual pe care il conduci,vine din PCR si ILEGALISTII comunisti,sau bucurat si ei de pensii speciale.BRAVOS NATIUNE.!

    Hai sictir, d-le. Ciolacu!

    Hai sictir, d-le. Ciolacu!

    Niciodata nu vor fi anulate.Poate doar sa le inlocueasca cu altceva.

    Va ramine la fel precum si referendumul pentru maxim 300 parlamentari.

    N-am votat niciodată cu PSD dar dl Ciolacu ca persoană pare un om de cuvânt și de caracter !

    Nu-și au locul criticile voastre, îl cred mai sincer decât mulți penelisti nerusinati! 

    1. ai baut gaz , sau ai tras pe nas ? ai halucinatii ?

      Ai inceput cu , n-am votat psd , ca sa pari mai credibil , dar se vede de la posta ca esti propagandist de partid ,

      Pare. Cum și Dragnea a părut la început.

      Ciolacu este alta lighioana psd-ista. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb