Marcel Ciolacu: "PSD mi-a dat mandat pentru reducerea numărului de ministere"

S.B.
Politică / 16 mai 2023

Marcel Ciolacu: "PSD mi-a dat mandat pentru reducerea numărului de ministere"

Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat că social-democraţii i-au dat mandat, în Consiliul Politic Naţional al partidului de marţi, pentru a fi redus numărul de ministere, de secretari de stat şi a agenţiilor guvernamentale, în viitorul Guvern, după rotaţia premierilor, informează news.ro.

"În toate negocierile pe care le vom avea cu ceilalţi co-preşedinţi care formează această coaliţie vor fi axate pe oamenii care vor ocupa aceste poziţii, respectiv de miniştri în Guvernul României. Mi se pare corectă abordarea nu numai ca oameni politici, dar şi ca români. Dorim oamenii potriviţi la locurile potrivite. Nu m-am născut preşedinte al PSD, nu m-am născut politician sau preşedinte al Camerei. Eu când m-am născut, m-am născut român şi cred că trebuie să avem o abordare mult mai responsabilă în ceea ce priveşte noul Guvern. Colegii mi-au dat un mandat de a avea o discuţie cu fiecare ministru în parte pentru a face o analiză în funcţie de fiecare minister împreună cu preşedintele PNL, domnul Nicolae Ciucă, în ceea ce priveşte componenţa şi numărul secretarilor de stat la fiecare minister, în funcţie de importanţa ministerului şi de oamenii care au făcut faţă până acum la aceste funcţii. Colegii mei au dat un mandat pentru reducerea numărului de ministere, de secretari de stat şi a agenţiilor guvernamentale. Decizia este că Guvernul viitor va avea mai puţine ministere", a afirmat Marcel Ciolacu, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al PSD care a avut loc marţi la Parlament.

Acesta a vorbit şi despre ţintele pe care le-a fixat pentru noul Executiv pe care îl va conduce.

"Provocările cele mai mari sunt reducerea inflaţiei, creşterea puterii de cumpărare care am dori să ajungă la 8,22%, creşterea investiţiilor. Dacă în acest an am venit cu 7,2% creştere investiţii, ne-am dori să atingem pe anul viitor 10% din PIB şi cu investiţii, scheme de ajutor în zona produselor alimentare şi de construcţii, astfel încât să încercăm să diminuăm acest deficit de balanţă comercială care s-a mărit foarte mult în ultima perioadă", a completat Ciolacu.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. După ce au angajat 20.000+ oameni "prin concurs" în ultimii 2 ani și s-au eschivat de la desființarea specialilor, PSDNL vine cu alta prosteală...vom vedea la vot ce și cum !

    Acum iar promit ar stim cum se vor tine de promisiuni, la fel ca si un ultimii 30 de ani.

    Motto:

    "De-a pururi, România la răscruce,  

    Nimic pe-aicea nu se mai produce  

    Si facem linistiti ce ni se cere,  

    Cu oameni mai putini ca ministere."  

    (Adrian Păunescu- Ţara lui Impozit Vodă)  

    România are nevoie de o reducere substanială a cheltuielilor de functionare a statului prin implementarea unui set de măsuri dintre care reducerea numărului de ministere este numai una dintre ele: 

    -Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania;  

    -Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală;  

    -În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte;  

    -Reducerea numărului de judeţe la 16, într-o primă etapă, apoi la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare;  

    -Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online.  

    Asadar, reducerea numărului de ministere nu ar fi o problemă având in vedere că există experienta altor tări precum Polonia care are 16 ministere la o populație de 38 de milioane de locuitori.  

    De altfel, chiar si România a mai functionat cu guverne formate din mai putine ministere. Astfel in anul 2012 guvernul României avea următoarea alcătuire: 

    1. Primul-ministru; 

    2. Viceprim-ministru; 

    3. Ministrul finanţelor publice; 

    4. Ministrul afacerilor externe; 

    5. Ministrul mediului şi pădurilor; 

    6. Ministrul apararii nationale; 

    7. Ministrul justitiei; 

    8. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale; 

    9. Ministrul sănătăţii; 

    10.Ministrul afacerilor europene; 

    11.Ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniile culturii,invatamantului si integrarii europene; 

    12.Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri; 

    13.Ministrul transporturilor si infrasctructurii; 

    14.Ministru l dezvoltarii regionale si turismului; 

    15.Ministrul culturii şi patrimoniului naţional; 

    16.Ministrul comunicaţiilor şi societăţii informationale; 

    17.Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului si sportului; 

    18. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.

    Având in vedere că in această structură există un viceprim-ministru fără portofoliu precum si un ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniile culturii,invatamantului si integrarii europene, se poate ajunge al un cabinet format dintr-un număr de 16 ministere prin numirea de viceprim-ministrii dintre membrii cabinetului detinători de portofoliu. 

    300 de parlamentari , prea multi trantori .

    Tocmai ei au crescut numarul de ministere.

    Sa aiba si Firea cu ce se juca! 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb