MARCEL CIOLACU: "România va ajunge la impozitare progresivă, cum este peste tot în lume"

G.D.
Politică / 1 iunie 2022

"România va ajunge la impozitare progresivă, cum este peste tot în lume"

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că "România va ajunge la impozitare progresivă, cum este peste tot în lume", el afirmând că o astfel de măsură nu se va implementa în cursul acestui an. Ciolacu explică faptul că "România nu poate să fie altfel decât celelalte state dezvoltate din lume". "Şi eu am văzut mesajul preşedintelui României care a fost unul foarte corect. Acelaşi mesaj l-am avut şi noi: anul acesta nu se modifică nicio taxă", adaugă Ciolacu, relatează News.ro.

Întrebat, astăzi, la Parlament, dacă menţine ideea impozitării progresive, preşedintele PSD a răspuns: "Categoric".

"Din punctul meu de vedere, România nu poate să fie altfel decât celelalte state dezvoltate din lume. Am văzut că şi Cehia a renunţat la taxa unică şi ei chiar aveau unică. Deci acesta este trendul, am mai rămas noi şi Estonia. Şi eu am văzut mesajul preşedintelui României care a fost unul foarte corect. Acelaşi mesaj l-am avut şi noi: anul acesta nu se modifică nicio taxă. Cred că anul acesta trebuie să ne vedem de capacitatea ANAF-ului şi a serviciului vamal de o reorganizare şi o readaptare pentru a colecta mult mai bine - ştiţi foarte bine că ave cea mai mare evaziune din Uniunea Europeană - cred că ăsta e primul pas de făcut. Şi să ne facem totuşi, ceva predictibil şi să discutăm cu cei interesaţi şi cu publicul şi să găsim soluţiile cele mai bune. Din punctul meu de vedere, România va ajunge la impozitare progresivă, cum este peste tot în lume. Anul acesta categoric nu", a declarat Marcel Ciolacu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor mai afirmă că nu crede că anul acesta ar putea fi modificat, de la 1 iulie, Codul Fiscal, în aşa fel încât modificările privind impozitarea progresivă să poată fi implementate de la începutul anului viitor, el subliniind, în acest context, că este nevoie de o mai bună colectare, în ţi afirmând că "statul trebuie să devină mai eficient prin colectare".

"Eu cred că vor fi anumite modificări fiscale până la 1 iulie, de exemplu impozitarea proprietăţilor în funcţie de valoare. Nu sunt ministru de Finanţe şi nu sunt specialist în finanţe. Aceste valori se compară cu restul statelor în funcţie de venituri şi atunci vii cu o valoare. Ducem discuţia mult prea simplist. E o nouă abordare impozitarea progresivă, o abordare care a dus la dezvoltarea tuturor societăţilor civilizate", mai afirmă Marcel Ciolacu.

El admite că "pe agenda de discuţii" este şi subiectul unei taxe de solidaritate. Ciolacu mai spune că e posibil ca de joi să înceapă o analiză pe teme de fiscalitate.

De asemenea, întrebat în ce stadiu se află propunerile PSD privind unele deduceri fiscale pentru anumite servicii, cum ar fi after school, Ciolacu a răspuns că aşteaptă punctul de vedere al Ministerului Finanţelor, considerând "corectă" abordarea privind deducerile acordate celo0r cu venituri mici şi medii în condiţiile în care o astfel de măsură ar duce la dezvoltarea unor categorii de servicii.

"În loc să plăteşti impozite la stat încurajezi dezvoltarea copiilor şi dezvoltarea personală, dar ş introduci aceşti bani n economie ă mod direct, nu prin taxe, prin bugetul de stat. Este normal ca cei cu venituri mici şi medii să nu creşti (impozitele - n.r.) ci dimpotrivă dă deduci din acele venituri, impozitul pe venit cei 10%", a explicat Ciolacu.

Întrebat care ar fi procentul care ar putea fi dedus, Ciolacu a explicat că "nu este o schemă făcută încă" şi că aşteaptă propuneri din partea Ministerului Finanţelor Publice.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. PSD partid trădător. Degeaba o ardeți cu progresivul în speranța că veți primi voturile electoratului de stânga. A înțeles toată țara ce hram purtați.

    Mergeți alături de frații voștri securiști din PNL și dispăreți cu toții din parlament.  

    dar chestiunea sa se aplice pentru toti, conform zicalei:

    de la cel cu barba sura pan^ la cel cu tzatza-n gura. FARA EXCEPTII. 

    sa -ti fie rusine Ciolacule

    Sunt necesare la buget sume mai mari ptr creșteri salariale în mediul bugetar.Trăiască Romănia bugetară.

    poate , dar nu ai explicat nimic pe inteles.

    Este o rusine! 

    Niște prăpădiți, trădători de tara, nu le mai ajunge

    hai cu pnrr-ul ala mai repede. impozitare progresiva, varsta de pensionare la 70+ ani, impozite pe active imobiliare la pretul pietei etc. o tara ca afara :D

    Si bomboana pe coliva romaniei, armata obligatorie :D

    Go West this is what we're gonna do :-) 

    Măsuri comuniste !

    Nu mai ești stimulat să faci studii suplimentare , să-ți mai un serviciu , etc 

    Domnul Ciolacu anunta electoratul ca Romania este o tara dezvoltata. Datorita PSD.

    Domnul Florin... Catu... anunta electoratul ca Romania nu impoziteaza progresiv. Datorita PNL. 

    Domnul prim-general anunta ce i s-a scris pe foaia de pe care citeste. Datorita Cotroceni. 

    Romanii de peste hotare dau navala la granite, sa se intoarca in tara lor dezvoltata, cu impozitare progresiva, si democratie prezidentiala. 

    Romanii dintre hotare...

    Daca netul imi devine mai mic, muncesc mai putin. Nu-i convine angajatorului? Sa vorbeasca cu psd.

    1. Boala romanului:sacrifica gaina care face oua de aur pentru o supa buna.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb