MAREA BRITANIE: Britanici consideră că Theresa May nu este potrivită să mai fie premier

D.I.
Internaţional / 28 martie 2019

Theresa May (Sursa foto: Twitter)

Theresa May (Sursa foto: Twitter)

Britanicii consideră, în proporţie de 57%, că Theresa May nu are abilitatea necesară pentru a fi premierul Regatului Unit, deşi continuă să se poziţioneze înaintea adversarilor săi politici în privinţa adecvării la această funcţie, potrivit unui studiu publicat miercuri de compania de cercetare de piaţă Ipsos MORI, informează EFE.

În sondajul efectuat în perioada 15 - 19 martie, pe un eşantion ce a depăşit o mie de persoane, May se situează pe cea mai joasă poziţie de până acum în preferinţele publicului, într-un moment ce coincide cu anunţul demisiei sale în cazul în care membrii Partidului Conservator vor sprijini în parlament acordul privind Brexitul.

Cu toate acestea, respondenţii o situează pe Theresa May înaintea liderului Partidului Laburist Jeremy Corbyn, despre care 67% din persoanele chestionate consideră că nu deţine calităţile necesare pentru a conduce Regatul Unit.

De asemenea, May este favorită şi în comparaţie cu colegii săi de partid şi potenţiali succesori, precum ministrul de interne Sajid Javid, cel al afacerilor externe Jeremy Hunt sau deţinătorul portofoliului muncii şi pensiilor Amber Rudd.

Fostul ministrul de externe Boris Johnson se situează chiar mai jos în preferinţele britanicilor, care îl resping în proporţie de 64%.

Despre ministrul mediului Michael Gove, 59% dintre cei intervievaţi consideră că nu este pregătit să-şi asume această responsabilitate, iar despre fostul ministru pentru Brexit, Dominic Raab, aceeaşi părere negativă este împărtăşită de 49%.

În rândul simpatizanţilor Partidului Conservator intervievaţi, 60% au apreciat că Theresa May deţine calificarea corespunzătoare pentru a fi un bun prim-ministru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb