Marea relaxare - obligaţii impuse, rupte de realitate

G.M.
Miscellanea / 1 iunie 2020

Marea relaxare - obligaţii impuse, rupte de realitate

Marea relaxare, pe care în urmă 16 zile nu o preconiza nimeni dintre decidenţii politici, a început de la primele secunde ale zilei de 1 iunie, când terasele din Centrul Vechi al Capitalei au fost luate cu asalt de cetăţeni. Dacă înaintea ridicării stării de urgenţă, în 14 mai, preşedintele Klaus Iohannis anunţa că relaxarea restricţiilor impuse în martie şi aprilie prin ordonanţele militare va fi făcută gradual, probabil că presiunea exercitată de cetăţeni şi faptul că suntem în an electoral au fost decisive în ridicarea concomitentă a mai multor restricţii începând cu 1 iunie.

Iniţial, după 15 mai, preşedintele Iohannis şi premierul Orban susţineau că de la 1 iunie este posibil să fie redeschise terasele şi nu dădeau vreun termen cu privire la renunţarea la declaraţia pe propria răspundere la ieşirea din localitate. În numai două săptămâni, autorităţile au decis că declaraţia respectivă este inutilă, că, în afara teraselor, trebuie redat accesul cetăţenilor la plajele de pe litoral, că pot fi reluate competiţiile sportive, dar în lipsa spectatorilor, şi că spectacolele în aer liber pot fi organizate în prezenţa a 500 de oameni.

Acestea sunt în rezumat principalele măsuri care au intrat de astăzi în vigoare, dar care au în spate mai multe ordine comune care condiţionează aplicabilitatea lor. Din cauza acestor ordine comune care impun agenţilor economici mai multe obligaţiuni sub ameninţarea unor sancţiuni drastice, o parte dintre antreprenorii de pe litoral au decis să mai aştepte până vor redeschide afacerile şi se pare că aproape 5000 de restaurante şi terase din întreaga ţară vor închide definitiv porţile, prin prisma costurilor ridicate pe care le implică respectarea tututor condiţiilor impuse de autorităţi.

Începând de ieri, sunt permise activităţile de preparare, servire şi consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special amenajate din exteriorul clădirilor unităţilor de alimentaţie publică (terase) şi totodată sunt permise activităţile de operare a plajelor turistice.

În privinţa redeschiderii teraselor, autorităţile au stabilit că intrarea se va face cu rezervare, pe baza unui "triaj observaţional", iar accesul clienţilor cu simptome vizibile de infecţie respiratorie va fi interzis. În realitate, lucrurile au stat cu totul altfel astăzi, mai ales la terasele din zona pieţelor, unde este imposibil să primeşti clienţii doar în baza unei rezervări prealabile şi unde cetăţenii au refuzat să îşi ofere datele personale cu privire la nume, prenume şi un număr de telefon pentru a putea fi contactaţi. Autorităţile au interzis prin ordin transferul meniurilor, solniţelor, olivierelor şi a altor obiecte, de pe o masă pe alta. Acestea vor fi dezinfectate după plecarea clienţilor de la o masă şi, unde este posibil, se vor folosi meniuri de unică folosinţă. De asemenea, personalul teraselor este obligat să poarte mască şi mănuşi, iar mănuşile utilizate la servire nu vor fi utilizate la pregătirea mesei. Se interzice totodată consumul de produse în picioare, pentru a minimiza circulaţia clienţilor în interiorul terasei.

Deocamdată nu au fost probleme pe litoral cu privire la accesul la plajă. Acest lucru a fost cauzat şi de vremea nefavorabilă, dar lucrurile vor sta altfel în weekend când pe litoral se anunţă temperaturi de 28 de grade şi când litoralul se pregăteşte pentru primul aflux de turişti din acest an.

Pentru cei care vor merge în următorul weekend la mare, precizăm că rezervarea utilizării plajei pe anumite perioade de timp se face prin intermediul unui sistem de rezervare online sau telefonic şi/sau adoptarea de ore strategice de funcţionare sau criterii de închidere flexibile.

În ordinul emis de autorităţi se arată că servirea clienţilor se va face de către personalul angajat al plajei concesionate, fără deplasarea clienţilor în punctele de servire. În cazul plajelor neconcesionate, administraţia publică locală va răspunde de menţinerea regulilor de distanţare fizică şi evitarea formării de aglomerări. Totodată, echipamentul de plajă (de exemplu, scaune, şezlonguri, umbrele) trebuie folosit individual, fără ca aceste echipamente să fie partajate între persoane care nu sunt membrii de familie cu acelaşi domiciliu şi, înainte şi după fiecare utilizare, acestea vor fi curăţate şi dezinfectate cu produse biocide avizate.

Toaletele de pe plajă trebuie asigurate cu consumabile adecvate pentru respectarea igienei: apă, săpun, dezinfectant cu cel puţin 60% alcool, prosoape de hârtie şi coşuri de gunoi fără atingere. Operatorul de plajă va asigura curăţarea şi dezinfecţia frecventă a acestora.

Prima etapă a relaxării măsurilor impuse de pandemie a avut loc în 15 mai, odată cu ieşirea din starea de urgenţă. Potrivit autorităţilor, dacă numărul cazurilor de îmbolnăvire scade sau rămâne constant mic, în 15 iunie ar urma a treia etapă a relaxării.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Terasele nu s-au deschis pentru ca e an electoral ci pentru că era de porc sa le mai țină închise în condițiile în care, în Italia, țară cu 33.000 de morți, se poate sta civilizat la mese încă de pe 15 mai..

    Deci pentru că era prea de porc experimentul din Romania, de asta s-au deschis.

    Apoi, au apărut datele economice pe aprilie, plus încasările de TVA, care sunt praf și care indică clar că nu ne mai putem juca mult de-a economia. 

    Ce se înțelege prin curățarea "frecventa" a toaletelor: zilnic, săptămânal sau doar odată la lună ??

    1. Odată pe an!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb