Inspectorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud au reţinut, ieri, jucării în valoare de aproximativ 128.000 euro şi pături în valoare de 15.000 euro, susceptibile de a fi contrafăcute, ca urmare a controlului efectuat asupra a două containere sosite din China, se precizează într-un comunicat de presă.
Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile contrafăcute au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmează a fi dispuse măsurile legale ce se impun.