Luni, inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal de frontieră Constanţa Sud au descoperit diverse mărfuri susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 2.753.600 euro, urmare controlului efectuat asupra unor containere sosite din China pentru două societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, arată un comunicat remis azi redacţiei.
Luni, inspectorii vamali de la Biroul vamal de frontieră Constanţa Sud, actionând în baza analizei de risc, au procedat la efectuarea controlului amănunţit a două containere sosite din China cu mărfuri pentru două societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.
În urma controlului fizic de specialitate efectuat, inspectorii vamali au reţinut 27.200 bucăţi ochelari de soare, respectiv 2.640 seturi jucării, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor Ray Ban, respectiv My Little Pony şi Thomas&Friends. Valoarea acestora, dacă ar fi fost comercializate la valoarea bunurilor originale este de aproximativ 2.753.600 euro.
Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 608/2013 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.