Maria Grapini, PC: Guvernul nu este interesat să ajute industria

Ziarul BURSA #Politică / 8 iulie 2011

Guvernul nu este interesat să ajute industria românească, ci îi împovărează pe indus-triaşi prin taxe şi prin neplata la timp a datoriilor statului care conduce la lipsa de lichidităţi, a declarat, ieri, vicepreşedintele PC, Maria Grapini, într-o conferinţă de presă, informează Agerpres.

Domnia sa a precizat că a avut, recent, o întâlnire cu un grup de o sută de industriaşi români, care au prezentat un studiu tehnic în care au fost comparate datele din semestrul II 2010 cu cele din aceeaşi perioadă a anului 2009 şi din care a reieşit că profitabilitatea companiilor a scăzut.

"Studiul se referea la profitabilitatea companiilor, la numărul de angajaţi, la datorii, lucruri care arată printr-un punctaj alocat starea mediului de afaceri. (...). Din acest punctaj a reieşit că starea IMM-urilor a acumulat minus 1 punct (pe o scară de până la plus 70, n.r.), ceea ce arată că este o stare complet necorespunzătoare. Aceasta arată că starea IMM-urilor în semestrul II 2010 comparativ cu similarul 2009 s-a deteriorat. IMM-urile din România au o pondere importantă în PIB şi ca număr de angajaţi, dar starea lor s-a deteriorat atât ca rată a profitului - a scăzut profitul, a scăzut numărul de angajaţi, au crescut datoriile companiilor, precum şi numărul de lichi-dări şi radieri", a explicat Grapini.

În opinia vicepreşedintelui PC, această stare de fapt, reflectată de studiul realizat, contrazice afirmaţiile Guvernului potrivit cărora Româ-nia a ieşit din recesiune.

"Industriaşii au cerut să se aplice strict reglementarea de control a intrărilor de marfă pe piaţa internă, cele legate de calitate, cantitate, documente, contrafacere, pentru că, din nefericire, în această perioadă de timp în care trebuia să crească exigenţa, aceasta a scăzut. Puterea a fost interesată, în această perioadă, de cum să împartă comisioanele, nu cum să reglementeze piaţa şi cum poate proteja, în baza directivelor europene, producţia autohtonă", a remarcat doamna Grapini.

Potrivit acesteia, suprataxarea "omoară" industriaşul român, la fel şi creşterea preţului gazului metan.

Maria Grapini a catalogat drept minciună afirmaţiile Guvernului potrivit cărora directivele europene obligă ţara noastră să aibă preţ egal al gazului cu cel din UE.

Reprezentantul PC a afirmat: "Nu, UE ne spune să avem un preţ unic la gaz metan, nu că trebuie să fie egal cu cel din import. Dacă producem gazul la un anumit preţ, cu acel preţ trebuie să se şi vândă. La noi se aplică exact pe dos - se propune ca preţul să fie mai mic pentru consumatorii casnici faţă de cei industriali, cu 30%. Este greşit:, în UE este invers: cetăţeanul are gazul mai scump decât indus-triaşul, pentru că dacă industria este supraîncărcată cu costuri foarte mari, ori va scumpi produsele (cetăţeanul va cumpăra mai scump), ori va închide afacerea (ceea ce duce la scăderea locurilor de muncă). Este absolut incorect şi distrugător să crească preţul gazului, atâta timp cât noi avem resurse să păstrăm la un preţ mai mic".

Un alt aspect abordat de Maria Grapini, după discuţia cu grupul de industriaşi, este aceea că se impune să i se ceară Guvernului obligarea plăţii facturilor către furnizori la 30 de zile, potrivit unei directive UE, deoarece, în România, una dintre marile probleme este lipsa de lichiditate.

"Executivul nu vrea să se legifereze această prevedere decât din 2013. Noi vrem acum, pentru că acum este deja problema cu lipsa de lichiditate şi firmele sunt obligate să închidă, pentru că nu au bani. Cerem Guvernului să respecte directiva, dar şi ceea ce au semnat cu FMI - să ajungă cu plata arieratelor la zi", a conchis Maria Grapini.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb