Rusoaica Maria Şarapova, de cinci ori campioană de Grand Slam la simplu, şi gemenii americani Bob şi Mike Bryan, care au format cea mai de succes echipă de dublu din istorie, au fost incluşi în clasa 2025 a International Tenis Hall of Fame, au declarat joi organizatorii, conform Reuters.
Şarapova a devenit prima rusoaică care a ajuns pe primul loc al clasamentului WTA în 2005. De asemenea, a câştigat o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012.
''Incredibil de recunoscătoare că am primit această onoare, a scris Şarapova, în vârstă de 37 de ani, pe X. Un mare mulţumesc Hall of the Fame şi tuturor alegătorilor. Cel mai important, această recunoaştere este o reamintire atât de frumoasă a aprecierii profunde pe care o am pentru fanii mei. Fiecare dintre voi m-a făcut să ajung la stele şi să văd ce am realizat împreună''.
Una dintre cele mai populare figuri din lumea jocului de tenis, imaginea rusoaicei a fost afectată de cazul de dopaj cu meldonium la Australian Open din 2016. Şarapova a fost suspendată doi ani de Federaţia internaţională de tenis, înainte ca în urma unui apel sancţiunea să se reducă la 15 luni.
Ea a revenit în circuit în 2017 şi s-a retras în februarie 2020, punând capăt unei cariere în care a câştigat aproape 40 de milioane de dolari în premii în bani, devenind una dintre cele mai bine plătite sportive din lume şi una dintre cele mai recunoscute sportive.
Fraţii Bryan au câştigat împreună 16 titluri de Grand Slam masculin la dublu şi au fost echipa de top din lume pentru un record de 438 de săptămâni.
Perechea californiană a câştigat împreună un număr record de 119 titluri, inclusiv 16 Grand Slam-uri, 39 ATP Masters 1000 şi Turneul Campionilor de patru ori. Cei doi fraţi au obţinut, de asemenea, aurul olimpic la Londra 2012 şi au făcut parte din echipa SUA care a câştigat Cupa Davis în 2007.