MARIUS PANDEL, CHRISTIAN TOUR :  "Mediul privat, tot mai interesat de modernizarea bazelor hoteliere şi de tratament"

A consemnat ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Companii / 24 februarie 2016

"Mediul privat, tot mai interesat de modernizarea bazelor hoteliere şi de tratament"

Deşi este o agenţie de turism specializată pe outgoing, Christian Tour a sesizat o creştere a cererilor din partea turiştilor pentru destinaţiile din România. Domnul Marius Pandel, CEO-ul companiei, ne-a acordat un interviu, în care ne-a declarat că şi implementarea voucherelor de vacanţă a contribuit la creşterea numărului de turişti care preferă să călătorească în ţară.

De asemenea, domnul Pandel ne-a precizat că, deşi cu paşi mărunţi, se poate vedea o dezvoltare în turismul românesc. Reprezentantul Christian Tour este de părere că mediul privat este din ce în ce mai interesat de modernizarea bazelor hoteliere şi de tratament.

Reporter: Anul 2015 a fost unul de succes în turismul românesc. Au existat creşteri substanţiale şi în cadrul agenţiei?

Marius Pandel: În 2015, agenţia noastră s-a încadrat în parametrii normali de creştere estimaţi la începutul anului trecut. A fost un an bun, în care am înregistrat creşteri la nivelul numărului de turişti şi, în consecinţă, a cifrei de afaceri.

Reporter: Cât la sută din clienţii dumneavoastră aleg destinaţiile externe şi câţi sunt cei care călătoresc în ţară?

Marius Pandel: Agenţia noastră este specializată pe turismul de outgoing. Dar ne străduim de câteva sezoane încoace să dezvoltăm tot mai mult turismul în România şi, în acest sens, primii paşi au fost făcuţi deja, în principal prin studierea şi dezvoltarea produsului pe care îl propunem turiştilor. În mod evident, în 2015, interesul turiştilor noştri pentru destinaţiile din România a crescut. Însă, cei mai mulţi dintre cei care aleg Christian Tour continuă să meargă în vacanţe în străinătate.

Reporter: Care au fost cele mai căutate destinaţii în 2015? Care credeţi că vor fi în 2016?

Marius Pandel: Toate charterele din vară către Grecia, Turcia, Spania, circuitele cu avionul şi autocarul în Europa, dar şi Dubaiul se află în topul preferinţelor turiştilor noştri. Pentru 2016, estimăm că trendul se va menţine şi că destinaţiile favorite ale românilor vor rămâne aproximativ aceleaşi.

Reporter: Situaţia externă (criza refugiaţilor, atacurile teroriste) a afectat în vreun fel turismul? S-a schimbat trendul destinaţiilor din această cauză? Există destinaţii care au ieşit de pe lista de călătorie a clienţilor?

Marius Pandel: Din păcate, situaţia politică din anumite state afectează, în mod evident, deplasările turistice către acele destinaţii, iar exemplul cel mai bun în acest caz este Egiptul. Cu toate că turiştii îşi doresc în continuare să viziteze această ţară, restricţiile impuse ne-au determinat să suspendăm temporar charterele către Sharm el Sheick şi Hurghada. Cât despre celelalte destinaţii, cum ar fi Paris sau Thailanda, evenimentele politice de acolo nu au afectat deplasările turistice.

Reporter: Ce noutăţi aţi pregătit pentru anul în curs?

Marius Pandel: Pentru 2016, am pregătit mai multe locuri pentru charterele către Spania (Mallorca, Tenerife) şi am introdus şi un charter spre Ibiza, în premieră. În plus, a crescut numărul de chartere şi locuri pentru Antalya. Totodată, pregătim produse noi, inedite, care să fie cât mai aproape de gusturile turiştilor noştri: programe pentru schi, Călătorii pentru suflet, city-break-uri şi noi destinaţii pentru croaziere.

Reporter: Credeţi că voucherele de vacanţă vor aduce beneficii în ceea ce priveşte creşterea numărului de turişti? Sau vor reprezenta un obstacol ţinând cont că vaucherele vor putea fi utilizate doar în ţară?

Marius Pandel: Suntem încrezători în proiectul voucherelor de vacanţă. Încă din primele zile ale anului 2016 am înregistrat numeroase cereri în baza acestor vouchere. Nu credem că este un obstacol, ci un beneficiu de care angajaţii români se pot bucura. Litoralul românesc, dar şi staţiunile balneare şi cele montane sunt încurajate astfel să investească mai mult în dezvoltare şi modernizare.

Reporter: Cum vedeţi evoluţia turismului în România?

Marius Pandel: Turismul în România înregistrează creşteri de la un sezon la altul. Există tot mai mult interes în modernizarea bazelor hoteliere şi de tratament din partea mediului privat, iar acest lucru este îmbucurător. Desigur că dezvoltarea vine cu paşi mărunţi, însă suntem încrezători că turismul românesc merge pe calea cea bună.

Reporter: De ce credeţi că nu reuşeşte România să atragă mai mulţi turişti străini?

Marius Pandel: Turiştii străini au anumite aşteptări şi compară condiţiile de la noi cu cele din alte ţări mult mai evoluate din punct de vedere al turismului. Însă, dacă ne vom strădui să creştem astfel încât să ne apropiem de condiţiile oferite de destinaţii celebre din străinătate, numărul turiştilor străini în România ar putea înregistra creşteri semnificative.

Reporter: Credeţi că u nominalizările Transilvaniei în topul realizat de Lonely Planet şi în cel al CNN, iar a Bucureştiului în revista Vogue vor aduce mai mulţi turişti în aceste zone?

Marius Pandel: Transilvania şi Bucureştiul atrag turişti an de an, iar trendul ascendent ne dă încredere că pot reprezenta un cârlig pentru a atrage şi mai mulţi străini.

Reporter: Care este strategia pe care o urmaţi în prezent?

Marius Pandel: Strategia noastră vizează consolidarea produsului turistic pe care îl oferim clienţilor noştri prin dezvoltarea continuă a tipurilor de vacanţe. Ne propunem, astfel, să venim în întâmpinarea turiştilor cu orice tip de vacanţă sau serviciu turistic pe care şi-l doresc, în orice perioadă a anului.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb