Măsurile fiscale din SUA dau un impuls dolarului

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 decembrie 2010

Măsurile fiscale din SUA dau un impuls dolarului

Moneda Statelor Unite s-a apreciat ieri, pentru a treia zi la rând, în baza speculaţiilor potrivit cărora extinderea pe doi ani a reducerilor de taxe stabilite de administraţia Obama va stimula economia.

Dolarul a crescut aproape faţă de toate monedele partenerilor comerciali majori ai Statelor Unite.

La ora 08:45, pe piaţa din New York, dolarul a urcat cu 0,2% ajungând la 1,3232 unităţi/euro. Amintim că, la data de 6 decembrie, moneda americană a atins un curs de 1,3442 unităţi/euro, cel mai redus de după 23 noiembrie.

Faţă de moneda niponă, dolarul a crescut, ieri, cu 0,6%, ajungând la 83,96 yeni.

Indicele Dollar, care măsoară evoluţia monedei americane faţă de valutele celor şase parteneri comerciali majori ai SUA (printre care euro, yenul şi lira sterlină), a crescut cu 0,3%, la 80 de puncte. Anul acesta, euro a avut cea mai slabă evoluţie de după 2005, iar tendinţa negativă va continua în 2011, estimează analiştii băncii britanice "Standard Chartered", aducând ca argument în acest sens criza datoriilor suverane care afectează creşterea economică a zonei euro. Potrivit "Standard Chartered", euro s-ar putea deprecia la mai puţin de 1,20 dolari până la jumătatea lui 2011.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb