Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Gabriel Sandu, şi Primarul Sectorului 3, Liviu Negoiţă, au pus, luni, bazele unui protocol de colaborare intitulat "Sector 3 - Sector Digital", informează un comunicat oficial al ministerului de resort.
Implementarea programului face parte din programul ministerului de resort de a definitiva portalul naţional e-România, care, în conformitate cu Directiva Europeană de Servicii, va asigura facilităţi extinse de informare şi posibilităţi superioare de interacţiune şi integrare în societate.
Portalul e-România va conţine subsistemele e-Administraţie, e-Guvernare, e-Sănătate, e-Educaţie, e-Cultură, împărţite pe patru niveluri importante, de la cel informaţional, până la e-taxe, descărcarea şi obţinerea tuturor documentelor, prin intermediul celor peste 3.500 de site-uri aparţinând comunelor şi oraşelor din România.
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a semnat, până în prezent, protocoale cu administraţiile din Mureş, Cluj şi Arad, privind implementarea portalului e-România. Potrivit ministrului Gabriel Sandu, portalul va deveni funcţional în maxim şase luni. Pentru proiectul "România Digitală" MCSI a anunţat că va cheltui 38 de milioane de lei.