Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, a semnat, marţi, 100 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", în valoare totală de 1.135.215.117,18 lei, relatează agerpres.ro.
Potrivit unui comunicat transmis de MDLPA, contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, prevăd modernizarea infrastructurii rutiere, înfiinţarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a reţelelor de canalizare menajeră, a staţiilor de epurare a apelor uzate şi a sistemelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale, construirea unor poduri, precum şi reabilitarea şi modernizarea pistelor de biciclete, a podeţelor, trotuarelor şi rigolelor pentru apă pluvială.
"Proiectele semnate astăzi au rezultate concrete pe termen lung şi vin în sprijinul nevoilor cetăţenilor din 38 de judeţe, ajutând la creşterea standardului de trai al acestora. Contribuim, astfel, la reducerea disparităţilor între regiuni, cu scopul final de a avea o Românie mai prosperă", a precizat ministrul dezvoltării, citat în comunicat.