MEC DIESEL SEE a încheiat anul 2020 cu vânzări de aproximativ 17 milioane de euro

Companii / 17 februarie 2021

MEC DIESEL SEE a încheiat anul 2020 cu vânzări de aproximativ 17 milioane de euro

MEC DIESEL SEE a încheiat anul 2020 cu vânzări de aproximativ 17 milioane de euro. Pentru anul 2021 compania estimează o creştere cu 10% a cifrei de afaceri, dacă mediul economic va fi unul stabil, se arată într-un comunicat trimis redacţiei.

"Am reuşit să atingem obiectivele pe care ni le-am propus, ne-am reinventat şi am făcut faţă provocărilor de peste an, cifra de afaceri obţinută în 2020 fiind cu 14% mai mare faţă de anul precedent," a spus Monica Dan, General Manager la MEC DIESEL SEE.

În prima parte a anului 2020, MEC DIESEL SEE a simţit contracţia pieţei auto adusă de pandemia Covid-19, însă a înregistrat o revenire în semestrul al doilea. Compania a reuşit să se adapteze rapid la noua realitate şi şi-a păstrat integral operaţiunile în toate cele 13 birouri de vânzare şi depozite la nivel naţional. MEC DIESEL SEE are o experienţă îndelungată şi o poziţie puternică pe piaţa românească, dovedindu-şi capacitatea de a continua să dezvolte o afacere stabilă, atât în relaţiile cu clienţii, cât şi cu angajaţii companiei.

MEC DIESEL SEE a înregistrat cele mai mari vânzări ale anului 2020 la categoria motoare complete şi piese de motor, lubrifianţi, pneumatică şi transmisii şi, de asemenea, la componente precum elemente ale sistemelor de frânare şi suspensie, role şi curele, etc.

Din portofoliul de clienţi al MEC DIESEL SEE fac parte companii care deţin flote de camioane de peste 18 tone (acestea reprezentând 57% din totalul vânzărilor), service-uri autorizate (18%), distribuitori locali sau naţionali (15%) şi companii care deţin flote de vehicule uşoare de sub 16 tone (10%).

"Rezultatele obţinute în anul 2020 ne-au demonstrat că merităm poziţia de lider pe piaţa de piese de schimb pentru motoare, reuşind, totodată, să ne depăşim bugetul într-un an plin de incertitudini. Obiectivul nostru a fost să rămânem o echipă unită şi productivă pentru a răspunde cererilor clienţilor. Mulţi dintre angajaţii noştri au lucrat de acasă în această perioadă, iar o parte încă fac acest lucru. Pentru anul 2021, strategia noastră de business este să fim cât mai receptivi la nevoile clienţilor şi să le venim în întâmpinare cu o experienţă nouă prin intermediul acţiunilor de marketing moderne. Totodată, vom investi în e-commerce, vom transfera o parte din business în mediul online şi vom continua să lucrăm la diversificarea gamei de produse şi servicii oferite," a declarat Monica Dan, General Manager la MEC DIESEL SEE.

Chiar dacă anul 2021 se anunţă a fi unul la fel de provocator, estimările MEC DIESEL SEE sunt optimiste. Conform datelor analizate de companie, piaţa auto va înregistra o creştere generală de cel puţin 7% - 10% pe toate segmentele, atât pentru autoturisme, cât şi pentru autovehicule comerciale uşoare sau grele. Compania mizează pe a doua jumătate anului 2021 când vor fi în plină dezvoltare proiectele mari de investiţii şi programele de dezvoltare economică, astfel va exista o cerere crescută pentru piese de schimb pentru autovehicule comerciale.

"Cum business-ul nostru se dezvoltă rapid şi creştem constant, ne dorim ca anul acesta să deschidem încă două noi puncte de lucru. Pentru a ţine pasul, intenţionăm să angajăm până la finalul anului încă 10 specialişti în domeniu. La ora actuală, echipa MEC DIESEL SEE include 94 de profesionişti, implicaţi atât în segmentul de vânzări, logistica şi consultanţă, cât şi în activitatea de pe teren. Cu această ocazie, vreau să le mulţumesc pentru devotament şi implicare, pentru că datorită lor am ajuns la performanţă," a completat Monica Dan.

Alberto Pellegrino, Managing Director la MEC DIESEL Group a declarat: "Principala provocare la nivel de grup pentru următorii ani este să ne extindem internaţional: suntem bine cunoscuţi în toate cele trei pieţe în care activăm, dar vindem şi în alte 70 de locaţii din întreaga lume, organizand transporturi din depozitul din Italia. Prezenta in piaţă cu o structură logistică şi comercială solidă, ne va permite să oferim servicii din ce în ce mai bune clienţilor noştri şi să ne dezvoltăm mult mai repede în următorii ani. Principalul nostru obiectiv pentru a înregistra în continuare creşteri substanţiale este investiţia în oameni, suntem o structură comercială, iar angajaţii noştri sunt cei care ne permit să obţinem rezultatele financiare pe care le avem. Aşadar, vom continua să investim în formarea şi bunăstarea acestora. Suntem întotdeauna în căutarea de noi tineri, motivaţi şi implicaţi, care doresc să se alăture grupului MEC DIESEL."

"Noi, la MEC DIESEL investim în sustenabilitate. Suntem în plin proces de a nu mai utiliza plastic în companie, investim în energii regenerabile şi în fiecare an încercăm să ne implicăm într-o cauză nobilă, cum ar fi Treedom - un start-up care se ocupă cu plantarea de copaci în toată lumea. Încercăm să ne implicăm în astfel de proiecte, dar cu siguranţă este nevoie de mai mult de atât, iar aceasta va fi una dintre cele mai grele provocări din viitor," a adăugat Alberto Pellegrino.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb