Societatea "Mecanica Marius" din Cluj Napoca a înregistrat rezultate scăzute pe primele trei trimestre ale anului trecut, dar cu toate acestea a reuşit să rămînă profitabilă, rezultatul net cifrîndu-se la 30.809 RON (cu 39% mai mic decît cel aferent anului 2004). Cifra de afaceri s-a diminuat cu 42% faţă de sfîrşitul anului precedent, ajungînd astfel la 2,27 milioane RON. Veniturile totale au însumat doar 2,5 milioane RON, respectiv 65,4% din cele obţinute pe 2004, iar cheltuielile s-au cifrat la 2,52 milioane RON, adică 65,6% din consumul aferent anului precedent. Directorul general al companiei, Ovidiu Baba, ne-a declarat: "Am reuşit să ne menţinem pe linia de plutire şi în acest an, dar nu sîntem foarte mulţumiţi de rezultatele obţinute. În domeniul nostru de activitate piaţa este cea care dă tonul, iar momentan cumpărătorii de pe piaţa internă nu dispun de suficiente fonduri pentru achiziţia utilajelor agricole performante".
Întreprinderea a fost constituită la 7 noiembrie 1948, sub numele de "Centrul Mecanic Cluj", fiind subvenţionată de stat şi avînd ca obiect de activitate reparaţiile capitale de tractoare. În 1974 şi-a schimbat numele devenind IMAIA, iar în anul 1991 s-a transformat în societatea pe acţiuni "Mecanica Marius". În prezent, aceasta fabrică maşini şi utilaje agricole şi forestiere (pluguri, grape cu dis-curi, cultivatoare, maşini de scos cartofi), remorci, echipamente pentru ferme şi pentru uz gospodăresc, piese de schimb (pentru tractoare, combine, maşini agricole), unelte manuale, aspersoare şi elemente pentru instalaţii de irigat. Anul trecut, cele mai vîndute produse au fost plugurile reversibile, frezele, remorcile cisterne şi pentru autoturisme. Compania dispune de un capital social de 877.330 RON divizat în 350.932 acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 RON.
• Contact redus cu pieţele externe
Produsele companiei sînt destinate pieţei interne, contactul cu pieţele externe de desfacere fiind destul de redus. Ovidiu Baba ne-a mai declarat: "Am încercat să negociem contracte de colaborare cu diverşi parteneri străini, însă am întîmpinat mai multe dificultăţi, printre care se numără şi preţul de vînzare, Astfel, aceştia ne-au sugerat practicarea unor preţuri mai mici decît cele la care noi ne-am fi permis să vindem produsele".
În acest an, programul de investiţii al companiei va avea ca obiective îmbunătăţirea sistemului de sudură, dezvoltarea şi perfecţionarea atelierului de vopsitorie în cîmp electrostatic şi modernizarea parcului informatic şi auto.
• Continuă perfecţionarea produselor
În ceea ce priveşte activitatea societăţii pentru anul în curs, directorul general ne-a declarat: "Considerăm că agricultura este o latură de bază a economiei autohtone şi ca urmare a acestui fapt va creşte atenţia acordată producătorilor agricoli. Compania noastră urmăreşte să se perfecţioneze şi să amplifice calitatea produselor sale pentru a face faţă concurenţei externe. De asemenea, nu vom renunţa să căutăm potenţiali parteneri în acest sector, cu speranţa că vom reuşi să depăşim obstacolele ivite pe parcursul negocierilor (preţul de vînzare, potenţialul tehnologic)".
• Mai multe subvenţii în agricultură
Pentru mai toţi producătorii de unelte agricole, deci şi pentru "Mecanica Marius", creşterea subvenţiilor pentru agricultură este esenţială. Ovidiu Baba a precizat: "Numai aşa vor creşte comenzile pentru produsele noastre. Dar ar mai fi un aspect de luat în considerare, cel al introducerii unor facilităţi care să ne permită să facem faţă cu brio concurenţei europene".