Mecanica puterii

Lucrurile s-au lămurit repede. Angrenajul pus în mişcare prin forţarea ieşirii de la guvernare a PSD-ului are ca finalitate organizarea de alegeri parlamentare anticipate, imediat după reconfirmarea lui Traian Băsescu la Cotroceni. Graba guvernului Boc 2 de a-şi asuma răs-punderea pe legea pensiilor, ironie a is-toriei, elaborată de PSD!, înainte ca adversarii să introducă moţiunea de cenzură penalizatoare, bazată pe neconstituţionalitatea guvernării, creată de iregularităţile trecerii de la guvernul de coaliţie la cel monocolor, precum şi ordonanţa de urgenţă prin care acelaşi guvern contestat politic şi legal se auto-abilitează chiar şi după ce ar fi invalidat de Parlament să emită acte cu putere temporară de lege, dobîndind astfel puteri mult peste prevederile constituţionale, arată cu claritate pregătirea etapei de guvernare în care se intră după dizolvarea Parlamentului, avînd la toate butoanele puterii o singură echipă, cea a lui Traian Băsescu. "Ori trăim cu toţii, ori muriţi, cu toţii", aceasta este deviza marilor manevre puse în mişcare odată cu revocarea vice-premierului Nica.

Ieşirea candidatului prezidenţial Traian Băsescu din canoanele şi din "cercul strîmt şi rece" al clasei politice nu este un moft, ori cine ştie ce invenţie a "tehnicienilor" săi de campanie, ci o mişcare forţată. Legitimarea mandatului la care aspiră acum nu mai putea veni de la clasa politică, nu doar pentru faptul că este atît de puţin populară în rîndul propriei societăţi, cît mai ales pentru că în cea mai mare parte îi este ostilă. "Traian Băsescu, un pre-şedinte cu poporul, pentru popor" este singura ieşire care i-a mai rămas, din labirintul unei guvernări pe care a manipulat-o încă din prima clipă după alegerea sa şi pînă acum, cînd îşi dă suflarea. Desigur, "poporul" este o jucărie plăcută şi pe alocuri chiar reconfortantă, cînd este vorba despre băile de mulţime, strîngerile de mînă şi fotografiile cu prunci în braţe! Problema lui este că una face la "adunările spontan-organizate" şi alta cînd este lăsat cît de cît liber să bage votul în urnă. De aceea, Traian Băsescu avea nevoie să se asigure de controlul celei de-a doua pîrghii a puterii, autoritatea administraţiei. De la poliţai, la prefect, şi de la directorul de şcoală, la şeful SRI în teritoriu, tot ceea ce are "forţă de convingere" şi de constrîngere asupra populaţiei, în marea ei majoritate dependentă pentru traiul zilnic de uriaşa birocraţie a statului şi de fondurile pe care le administrează discreţionar, trebuie să asculte de o singură comandă şi să execute un singur plan. Cine se opune sau ezită, nu are decît să iasă singur în decor, dacă nu vrea să fie măturat de uraganul stîrnit în cale.

În timp ce maşinăria administrativ-politică a guvernării solitare PD-L seamănă cu un avion de vînătoare care, după ce a rulat cu peste 300Km/oră pe pistă, s-a ridicat în drum spre ţintele stabilite şi deja luate în primire pe radarul de bord, principalii aspiranţi la fotoliul de la Cotroceni se mişcă de parcă tot timpul din lume ar fi al lor şi ar avea toate mijloacele la dispoziţie pentru a-şi realiza propriile obiective. PSD-ul încă mai pierde vremea cu discuţii academice privind oportunitatea sau evitabilitatea ieşirii de la guvernare, PNL-ul e preocupat să-şi păzească parlamentarii şi oamenii din teritoriu de "ispita pedelistă", iar Sorin Oprescu face gargară cu discursuri de inaugurare care nu impresionează pe nimeni, nici măcar pe cei adunaţi la "festivul moment".

Dacă nimic nu se mişcă semnificativ din acest tablou, rezultatul va fi cel planificat: Traian Băsescu va avea cel de-al doilea mandat la Cotroceni. De aici înainte, însă, încep incertitudinile. Pentru că rezultatul alegerilor parlamentare, organizate în mod vizibil pentru a beneficia de siajul victoriei preşedintelui reales, este mult mai greu de asigurat, pentru PD-L, decît cel de la pre-zidenţiale.

Dacă realegerea lui Traian Băsescu ar fi pentru aceste partide o nenorocire, victoria PD-L în alegerile parlamentare anticipate ar fi o catastrofă. Ori, nici unul dintre ele nu-şi poate permite luxul unei înfrîngeri totale. Întrebarea care rămîne este dacă mai au timp şi mijloace pentru a evita roţile ne-iertătoare ale mecanismului puterii în care au fost deja aruncaţi!