Combinatul de oţel Mechel Târgovişte (COS) îşi va relua activitatea începând cu 12 ianuarie, după ce vor fi efectuate pregătiri ale utilajelor pentru o perioadă de şase zile, a anunţat, azi, compania într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Mechel a avut oprită producţia în perioada sărbătorilor (25 decembrie 2008 - 5 ianuarie 2009), interval în care în medie 1.500 de salariaţi din cei 3.230 au intrat în şomaj tehnic. Potrivit comunicatului, Mechel a programat pregătiri ale utilajelor în perioada 6-11 ianuarie.
Liderul de sindicat de la Mechel Steel Târgovişte, Mihai Toma, declarase, azi, corespondentului NewsIn că nu ştie când va fi reluat lucrul în combinat şi a acuzat conducerea unităţii că nu vrea să comunice programul pe luna ianuarie.
Compania cu capital rusesc Mechel Târgovişte a fost menţionată tot azi de ministrul Economiei, Adriean Videanu, printre societăţile care nu îşi vor relua activitatea din cauza crizei gazelor furnizate de Rusia. El a spus la o conferinţă în care a decretat situaţie de urgenţă pentru sistemul energetic că a decis să amâne unele reporniri în industrie până săptămâna viitoare, când va avea mai multe informaţii legate de gazul din import.