Membrii FSLI ameninţă cu boicotarea simulării examenului de evaluare naţională

D.I.
Miscellanea / 4 martie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Ministerul Educaţiei Naţionale reacţionează - "boicotul nu este o soluţie"

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a organizat recent consultări cu membrii de sindicat în vederea declanşării protestelor, iar cadrele didactice, membre de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, au optat să boicoteze simularea examenului de evaluare naţională, care are loc în perioada 5-7 martie, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Conform documentului, angajaţii din educaţie au recurs la această formă de protest din cauza nemulţumirilor majore şi a lipsei de răspuns din partea Guvernului, dar şi a liderilor celor două camere din Parlamentul României, la solicitările federaţiei.

Referitor la intenţia de a boicota viitoarele simulări, reprezentanţii FSLI afirmă: "Membrii de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, din 28 de judeţe şi din Municipiul Bucureşti, au decis să nu participe la simularea examenului de evaluare naţională care se desfăşoară în perioada 5-7 martie 2018. Conducerea executivă a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, membrii Biroului Operativ, precum şi cei ai Colegiului Naţional al Liderilor susţin demersul colegilor noştri şi îi asigurăm de tot sprijinul pentru perioada următoare. De asemenea, precizăm faptul că Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi este alături de FSLI în acest demers. Nu în ultimul rând trebuie spus că protestul nostru nu îşi propune să atingă interesele elevilor".

Solicitările membrilor de sindicat au fost transmise Guvernului României şi conducerii celor două camere ale Parlamentului României. Printre acestea se regăsesc: cererea de soluţionare a problemei privind reîncadrarea personalului didactic după intrarea în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; majorarea salarială de la data de 1 martie 2018 să nu fie condiţionată de comasări de unităţi de învăţământ, disponibilizări de personal şi de tăieri ale unor drepturi salariale legale; creşterea costului standard per elev/preşcolar pentru cheltuielile materiale, astfel încât părinţii să nu mai fie nevoiţi să aducă bani de acasă pentru dotarea claselor.

De asemenea, sindicaliştii solicită: rezolvarea modului de calcul al sporurilor şi indemnizaţiilor care li se cuvin salariaţilor din sistemul educaţional; rediscutarea grilei de salarizare pentru personalul didactic, având în vedere că această categorie socio-profesională are coeficienţi de ierarhizare situaţi în pătrimea inferioară; modificarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestora pentru personalul din familia ocupaţională 'Învăţământ', aprobat prin H.G. nr. 34/2018, care, prin conţinutul său, discriminează personalul nedidactic din învăţământ, căruia nu i se aplică; acordarea dreptului personalului didactic de a fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei.

Poptrivit sursei citate, în urma consultărilor, membrii de sindicat au cerut şi boicotarea simulării examenului naţional de bacalaureat, din perioada 19-22 martie 2018.

În cele din urmă, reprezentanţii FSLI precizează: "Conducerea Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ: Colegiul Naţional al Liderilor, Biroul Operativ şi conducerea executivă consideră că este nevoie de unitate, de implicarea tuturor salariaţilor din învăţământul preuniversitar de stat, indiferent de apartenenţa sindicală, pentru a reuşi în demersurile noastre!".

Răspunzând acestei iniţiative, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a transmis la rândul său un comunicat prin care afirmă: "Ministerul Educaţiei Naţionale este în contact permanent cu sindicatele din învăţământ, iar deciziile luate vin în urma consultării directe cu liderii federaţiilor sindicale. De altfel, şi Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată cu o largă consultare a sindicatelor"

Referindu-se la situaţia vârstei de pensionare, amintită de FSLI, oficialii MEN au explicat: "la nivelul Uniunii Europene se doreşte creşterea vârstei de pensionare, nu scăderea ei. Tendinţa este confirmată chiar de profesorii care fac solicitări pentru a fi menţinuţi în activitate peste vârsta de pensionareŢ.

În cele in urmă, miniterul face un apel la sindicalişti spă nu recurgă la măsuri drastice, care ar afecta mii de elevi: "Aşadar, boicotul nu este o soluţie! Facem un apel la cadrele didactice, care tocmai au primit o creştere salarială de 20%, începând cu 1 martie 2018, să nu îi afecteze pe elevi prin demersuri radicale. Aceştia se află în faţa primei lor simulări de examen, iar impactul emoţional asupra lor este unul puternic".

Totodată, Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, le reaminteşte reprezentanţilor sindicali că procesul de renegociere a contractului colectiv de muncă este în plină desfăşurare, iar potrivit prevederilor acestuia, sindicatele s-au angajat să nu declanşeze conflicte de muncă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb