Memorandumul de înţelegere care va permite lansarea programului de înzestrare a armatei cu sisteme Patriot a fost semnat, astăzi, în prezenţa premierului Mihai Tudose, potrivit unui comunicat de presă.
Conform sursei, premierul Mihai Tudose a participat, la Palatul Victoria, la semnarea Memorandumului de înţelegere între Ministerul Economiei, prin Aerostar, şi compania americană Raytheon International Defence System, privind colaborarea în domeniul echipamentelor şi componentelor aferente sistemului integrat multilevel de apărare aeriană.
Documentul prevede transferul de tehnologie şi asistenţa tehnică necesară pentru modernizarea şi retehnologizarea echipamentelor existente, precum şi asigurarea suportului tehnic specific pentru sistemele de rachetă Patriot, se informează în comunicat.
Reprezentanţii celor două companii semnatare, Grigore Filip, preşedinte, director general Aerostar, respectiv William Schmieder, preşedinte Raytheon International Defence System, au evidenţiat faptul că acesta este un prim pas al unei colaborări de durată, care include România în programele majore de achiziţii în domeniul apărării.
În comunicat se mai menţionează: "Vor fi create astfel oportunităţi pentru implementarea noilor tehnologii de vârf în domeniu, iar dezvoltarea celui mai avansat sistem antirachetă constituie nu doar o garanţie de securitate pentru România, ci şi îndeplinirea unor angajamente asumate de România ca stat partener în cadrul NATO".