Metrorex a finalizat lucrările de instalare a echipamentelor de control-acces

Andrei Stan
Companii #Transporturi / 19 septembrie 2017

Metrorex a finalizat lucrările de instalare a echipamentelor de control-acces

Staţiile de metrou Pantelimon şi Basarab 1, deschise astăzi publicului călător

"Metrorex" a finalizat, astăzi, lucrările de instalare a echipamentelor de control-acces, ce au constituit prima fază a proiectului de modernizare, fiind deschis accesul în staţiile Pantelimon şi Basarab 1, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Ultimele staţii rămase în proiect, Pantelimon şi Basarab 1, au fost deschise astăzi publicului călător, cu o zi mai devreme decât a fost anunţat iniţial, precizează "Metrorex".

"Pe tot parcursul etapei de instalare a echipamentelor de control acces, Metrorex şi constructorul proiectului au depus eforturi susţinute pentru ca staţiile de metrou cu un singur acces să fie finalizate cât mai repede, iar impactul asupra confortului călătorilor să fie minim", se arată în comunicat.

Prima fază a proiectului a constat în instalarea echipamentelor de control-acces pe Magistralele 1, 2, 3 în 41 de staţii de metrou din Bucureşti astfel: 20 de staţii pe Magistrala 1, 14 staţii pe Magistrala 2 şi şapte staţii pe Magistrala 3.

Pe parcursul a şase luni, au fost montate în 41 de staţii 1.186 de porţi batante normale de acces, 36 de porţi speciale automate şi 26 de porţi speciale semi-automate. De asemenea, au fost instalate 113 automate de vândut cartele şi au fost modernizate 41 de puncte de vânzare.

"Lucrările s-au desfăşurat etapizat pentru staţiile cu mai multe căi de acces, iar pentru cele cu un singur acces antreprenorul a crescut mobilizarea şi, astfel, a fost micşorată perioada de execuţie", menţionează compania.

Următoarea fază a proiectului, după instalarea porţilor batante, va cuprinde activităţi de implementare a sistemului informatic: implementarea sistemului de plată şi validare contactless, vânzare călătorie la validator (plata cu card bancar), vânzare la validator prin SMS, etc. "Această etapă se va derula fără să afecteze traficul de călători, afirmă reprezentanţii "Metrorex".

Sursa citată adaugă: "În această perioadă se continuă activitatea de optimizare a sistemului pe baza sesizărilor primite, astfel încât, la finalul implementării tuturor lucrărilor, călătorii să beneficieze de aparate moderne pentru asigurarea unui transport sigur şi confortabil. Modernizarea are ca obiectiv îmbunătăţirea serviciilor şi creşterea confortului în timpul călătoriilor cu metroul. Înnoirea sistemului de control - acces presupune înlocuirea liniei vechi de turnicheţi cu porţi de acces batante cu validator magnetic şi contactless, care facilitează atât intrarea, cât şi evacuarea rapidă a călătorilor în situaţii de urgenţă".

Proiectul a fost derulat cu sprijinul Guvernului României şi este finanţat din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 şi este în valoare de 149,7 milioane de lei, fără TVA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb