Metrorex a anunţat, astăzi, că va achiziţiona 13 trenuri noi pentru secţiunea Drumul Taberei - Eroilor, în valoare de 520,15 milioane lei (109,4 milioane euro), scrie News.ro.
"După verificarea şi validarea de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) a documentaţiei de atribuire, anunţul de participare la licitaţie a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP)", se arată în comunicat.
Metrorex va achiziţiona 13 trenuri noi de metrou pentru secţiunea Drumul Taberei - Eroilor şi opţional şi-a rezervat dreptul de a contracta încă maxim 17 trenuri noi de acelaşi tip, destinate operării pe secţiunea Eroilor - Iancului, mai informează News.ro.
Valoarea estimată la momentul actual pentru cele pentru 13 trenuri este de 520,15 milioane lei. Toate cele 30 de trenuri au o valoare estimată de 1,2 miliarde lei (252 milioane euro), mai relateză presa.
"Proiectul este finanţat în cadrul Acordului de împrumut încheiat între Guvernul României şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), prin cofinanţare, respectiv buget de stat şi credit BEI", se arată în comunicat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Om în data de 25.03.2019, 22:24)
Sa treceti in caietul de sarcini buloanele si ceva suruburi mai putin saltarete.