Absorbţia fondurilor europene pe Programul Operaţional Sectorial Mediu (POSM) a ajuns la 58%, în timp ce 41 de proiecte în valoare de 3,25 miliarde de euro sunt la stadiul de fazare, transmite Agerpres, citând date ale Ministerului Fondurilor Europene (MFE).
La nivelul absorbţiei fondurilor europene, la data de 7 decembrie 2015, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu (POSM), declaraţiile de cheltuieli transmise Comisiei Europene (CE) însumau 2,55 miliarde de euro, echivalentul unei absorbţii de 58%.
De asemenea, valoarea rambursărilor de la Bruxelles se ridica la 2,36 miliarde de euro (54% rată de absorbţie).
În acelaşi context, situaţia publicată de MFE arată că România ar urma să aibă, la 31 decembrie 2015, un risc de dezangajare pe proiectele din POSM în valoare de 63,2 milioane de euro. Totodată, diferenţa de declarat până la data de 31 martie 2017 se situa la suma 1,85 miliarde de euro.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte fazările de proiecte pe POSM, numărul acestora se ridică la 41, iar valoarea este de 3,25 miliarde de euro. Din acest total, pentru infrastructura de apă, valoarea totală a proiectelor ce ar urma să fie fazate se ridică 2,51 miliarde de euro, în timp ce pe domeniul Deşeuri cuantumul era de 685,5 milioane de euro.