MFP acordă înlesniri la plată pentru obligaţiile bugetare restante după data declarării stării de urgenţă

A.P.
Comunicate de presă / 16 octombrie 2020

MFP acordă înlesniri la plată pentru obligaţiile bugetare restante după data declarării stării de urgenţă

Ministerul Finanţelor Publice a elaborat un act normativ care prevede, printre altele, o serie de măsuri de înlesnire la plată pentru obligaţiile bugetare restante după data declarării stării de urgenţă, şi care sunt administrate de organul fiscal central, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Astfel, se propune reglementarea unei proceduri alternative simplificate de acordare a eşalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligaţiile bugetare principale şi accesorii a căror scadenţă/termen de plată se împlineşte după data de declarării stării de urgenţă până la data eliberării certificatului de atestare fiscală.

Beneficiari ai facilităţii sunt toţi contribuabilii, indiferent de forma de proprietate, inclusiv cei care au în derulare o înlesnire la plată potrivit Codului de procedură fiscală şi care nu înregistrează obligaţii fiscale restante la data declarării stării de urgenţă.

Această măsură are ca scop, pe de o parte, din perspectiva contribuabililor, susţinerea conformării la plată, pentru contribuabilii aflaţi în dificultate generată de lipsa de lichidităţi financiare, ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19, iar pe de altă parte, din perspectiva statului, asigurarea încasării unor sume certe şi periodice la bugetul general consolidat.

Pentru acordarea eşalonării contribuabilul, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;

b) să nu înregistreze obligaţii bugetare restante la data declarării stării de urgenţă;

c) să nu se afle în procedura insolvenţei;

d) să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;

e) să aibă depuse toate declaraţiile fiscale;

f) să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Avantajele acestei măsuri:

este o alternativă la măsurile fiscale adoptate după intrarea în starea de urgenţă, pentru care perioada de aplicare încetează la data de 25 octombrie 2020;

este o procedură simplificată de acordare a eşalonării la plată, pentru contribuabilii care au fost buni platnici până la data intrării în starea de urgenţă. Faţă de procedura normală de acordare a eşalonării, potrivit Codului de procedură fiscală, procedura şi documentele depuse de debitori sunt simplificate, în sensul că se acordă eşalonare numai în baza unei cereri, fără a fi depuse alte documente.

termenul de soluţionare este mult diminuat - 5 zile de la data depunerii cererii, întrucât nu este necesară o analiză amplă asupra situaţiei fiscale a debitorului;

se suspendă executarea silită pentru obligaţiile bugetare ce fac obiectul eşalonării la plată;

nu se constituie garanţii, ţinând cont de termenul scurt de acordare eşalonării la plată (12 luni), de situaţia dificilă cu care se confruntă contribuabilii din perspectiva lichidităţilor financiare mult diminuate faţă de perioada anterioară intrării în starea de urgenţă, precum şi de necesitatea susţinerii mediului de afaceri pentru revitalizarea activităţii;

nu se consideră a fi restante obligaţiile bugetare pe perioada eşalonării la plată;

pe perioada eşalonării la plată, contribuabilii trebuie să achite toate obligaţiile născute în această perioadă, cu posibilitatea de prelungire a termenelor de plată;

debitorul poate solicita, o singură dată pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, modificarea eşalonării la plată prin includerea în eşalonare a obligaţiilor ce constituie condiţie de menţinere a valabilităţii acesteia;

debitorul poate menţine eşalonarea la plată, pierdută, o singură dată pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, respectiv în cele 12 luni de eşalonare.

Proiectul de act normative este publicat pe site-ul MFP la rubric Transparenţă decizională.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7307
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3612
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7818

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb