Miciurin şi liberalismul

Ivan Miciurin a fost unul dintre savanţii sovietici care inventase totul în materie de biologie, înaintea oricui. Era epoca unei lumi împărţită în "lagăre", iar ştiinţa nu făcea nici o excepţie. ştiinţa socialistă era, din principiu, mai avansată decît cea capitalistă şi tot ea era depozitara tuturor rădăcinilor istorice ale oricărei invenţii făcute vreodată pe lume. Întrucît nu era "ideologically correct" să-l citeze pe Mendel, Miciurin s-a apucat să refacă experimental drumul care l-ar fi dus, eventual, la des-coperirea legilor formulate de călugărul augustinian, referitoa-re la transmiterea ereditară a caracterelor biologice, folosind metoda altoirii şi încrucişării plantelor.

Se spune că Miciurin ar fi murit abia în ziua cînd i-a venit ideea să-şi încrucişeze mîinile....pe piept!

Deşi părăsite de mult de ştiinţă, iată că ideile miciurinis-te reînvie spectaculos pe malurile Dîmboviţei, într-un domeniu neaşteptat: politica.

Tema arzătoare a zilei: transformarea Alianţei DA în partid politic, prin fuziunea PNL-PD. Exact ca şi în cazul lui Miciurin, care ar fi voit să încrucişeze o oaie cu un cuc de pendulă, pentru ca mieii rezultaţi să poată da ora exactă ciobanilor socialis-mului, aflaţi în transhumanţă spre comunism, tot aşa şi "ideologii" de serviciu al politicii româneşti s-au gîndit că n-ar fi rău ca din încrucişarea celor două formaţiuni, PD şi PNL, să genereze un partid nou, care să moştenească toate caracterele pozitive şi de la "mamă" şi de la "tată". Un partid voinic şi temerar ca Băsescu, expert în finanţe şi serios ca Stolojan, norocos ca amîndoi la un loc, frumos ca Tăriceanu, înţelept ca domnul Stolnici, întreprinzător ca domnul Boc etc. Mă rog, un partid care să cîştige toate alegerile de acum încolo, dar mai ales pe cele anticipate, atît de anticipate de Preşedinte şi prea puţin entuziast pregătite de proaspăt instalata la guvernare alianţă PNL-PD-PUR-UDMR.

În mod prea puţin surprinzător, nici unul dintre autorii acestei propuneri de îmbunătăţire prin butăşire a politicii româneşti nu pare preocupat de răspunsul la întrebarea simplă: o fi, oare, posibil? Nici alte întrebări, ce stau în umbra celei dinainte, nu par să preocupe prea mult. Ce consecinţe are pentru România dispariţia singurului partid "istoric", care a reuşit să iasă din ficţiunea filelor îngălbenite ale cărţilor despre trecut pentru a prinde rădăcini în realitate? Ce consecinţe are pentru România dis-pariţia singurului partid care poartă ideea liberală? Mai ales într-o societate care stă să se prăbuşească sub impactul politicilor hiper-etatiste generate de polul social-democrat şi îmbrăţişate de toate celelalte variante ideologice care-l acompaniază. Cu ce argumente se va duce domnul Stoica să spună partenerilor liberali, care au susţinut şi promovat în plan european partidul său că, de mîine, formaţiunea respectivă nu mai există? Poate că pentru PD ar fi relativ comod să dea cu tifla şi să întoarcă spatele Internaţionalei Socialiste, unde predominenţa PSD a lăsat prea puţin loc pentru micuţul partid desprins din trunchiul mamă. De altfel, liderii şi rezoluţiile Internaţionalei n-au întîrziat să recomande reunificarea celor două partide socialist-democrate din România, existente pe lista membrilor săi. Liberalis-mul, în România, are o tradiţie care coboară pînă la întemeirea statului modern. Partidele conservatoare din perioada construcţiei instituţionale moderne nu au fost de sorginte creştin-democrată. La noi a funcţionat ramura creştin-naţionalistă care, politic, s-a materializat în Mişcarea Legionară şi pentru puţină vreme, Statul Legionar.

În sfîrşit, misterul cel mai mare pluteşte asupra procesului prin care, din încrucişarea unui partid socialist cu unul liberal, s-ar putea naşte unul creştin-democrat. Nu ştiu de ce, dar sînt tentat să cred că şi Miciurin ar fi avut unele îndoieli cu privire la reuşita operaţiei!

O uriaşă confuzie domneşte în mintea celor care cred că aceasta este soluţia salvatoare. Condiţiile politice care au făcut posibilă alianţa electorală şi pe cea de guvernare între cele două partide ţin de realităţi exterioare celor două partide. ţin în primul rînd de hotărîrea lor de a înfrunta colosul cu picioare de lut PSD. ţin de logica banală a puterii care spune că singure nu ar fi avut nici o şansă. Aceste condiţii nu sînt suficiente pentru ca cele două formaţiuni să-şi dizolve identitatea şi să creeze cu succes un nou partid. Mai ales sub presiunea guvernării şi a ceea ce va fi curînd lunga listă de probleme, succese, dar şi insuccese cu care ea va da piept.

Soluţia menită să servească interesul dezvoltării scenei politice de la noi şi a României în plan european nu poate fi dis-pariţia Partidului Naţional Liberal, ci dimpotrivă, consolidarea şi creşterea orizontului său electoral. De aici ar trebui pornit. Geniul care ne bîntuie, la nivelul oamenilor din politica noastră, este cel al improvizaţiei şi "croşetării", nu cel al logicii ori al construcţiei cu migală şi temei. Tema refacerii "dreptei" în politica românească rămîne de actualitate şi ea a fost preluată din zbor, de această dată, de domnul Stoica. Doar că nimic nu spune că reunificarea s-ar putea face sub stindardul unui singur partid şi cu atît mai puţin pe ruinele PNL. Greşeala pe care o face liderul liberal este fundamentală, strategică. Ideea unui partid popular pe scena politică românească este, desigur, utilă. Ea a fost lansată la timpul potrivit, de omul nepotrivit: Radu Vasile. De aceea, a fost ratată, pentru o bucată de vreme. Dezvoltarea liberalismului ca ideologie politică, opţiune electorală şi în ultimă instanţă ca filosofie de viaţă şi guvernare este esenţială pentru România, mai ales în cadru european. Distrugerea ei este cel mai vast non-sens politic formulat pînă acum în spaţiul politic românesc.

Nu ştiu alte reguli cum funcţionează, dar sîntem cu siguranţă societatea în care regula de aur a împărţirii rolurilor după expertiză funcţionează infailibil: cei ce nu ştiu nimic într-un domeniu conduc, adică iau decizii; cei ce mai ştiu cîte ceva, dar nu prea mult, îi învaţă pe alţii, iar cei ce ştiu cu adevărat, experţii, nu fac mai nimic. La noi ei pleacă prin străinătate, departe, cît mai departe de meleagurile adoptive ale lui Ivan Miciurin!