Microferme de succes în Maramureş

Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 23 iunie 2004

Micii fermieri din Maramureş au început să obţină rezultate pozitive în urma investiţiilor făcute în creşterea animalelor şi comercializarea produselor lactate. Cel puţin 8 fermieri, care au preluat la începutul acestui an foste clădiri ce au aparţinut IAS-urilor apelînd la credite bancare, urmează să beneficieze şi de un sprijin financiar guvernamental care să le permită popularea fermelor cu animale de rasă.

Domnul Alexandru Marina, director adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş, a declarat, pentru Rompres, că aceşti fermieri vor beneficia de credite guvernamentale prin care vor putea achiziţiona din import animale de rasă pentru carne şi lapte. Statul acordă 50% din valoarea unei vaci care poate fi adusă din orice ţară a Uniunii Europene. De exemplu, preţul de achiziţie a unei bălţate este de 1.200 - 1.600 euro. Orice fermier poate apela la un credit bancar dacă e convins că afacerea sa este una viabilă.

Fermierii care au investit în ferme de vaci, îndeosebi pentru producţia de lapte, consideră că afacerea este bună, însă aportul statului ar trebui să fie cu mult mai mare. Nicolae Pop, din oraşul Ulmeni, a investit peste 400 milioane de lei în refacerea grajdurilor, dotări, hrană, medicamente şi echipamente de lucru. Pentru a cumpăra o vacă care să asigure o producţie de peste 20 litri de lapte la un muls, este nevoit să apeleze la un credit bancar.

Vacile de rasă se importă din Olanda, Germania, Elveţia sau ţările scandinave. Cu cele 30 milioane lei, oferite de stat pentru a cumpăra un animal de rasă, nu poţi face mare lucru, a mărturisit agricultorul din Ulmeni.

Maria Pop din satul Iadăra, ajutată de familie, s-a apucat serios de treabă şi a investit peste un miliard de lei în grajdul care peste cîteva luni va fi populat cu animale de rasă. "Vom introduce reţeaua de apă, vom dota grajdul cu adăpători mecanice, instalaţii de muls şi tanc de răcire a laptelui. După terminarea acestei investiţii, vom cumpăra animalele din străinătate cu ajutorul unui partener din afara ţării", a spus Maria Pop.

Ceilalţi fermieri din satele Boiu Mare, Cerneşti, Vălenii Şomcuţei, Tîrgu Lăpuş şi Vicea au fost anunţaţi de Direcţia Agricolă că termenul limită de începerea afacerii pentru grajdurile achiziţionate este 1 octombrie, anul acesta. Una dintre obligaţiile asumate prin contractul de preluare a grajdurilor de către fermieri era ca aceştia să repornească mici afaceri zootehnice în spaţiile primite gratuit de la stat, în urmă cu un an de zile.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb