"Microsoft" a vândut obligaţiuni de 17 miliarde dolari

Ziarul BURSA #Companii / 1 februarie 2017

"Microsoft" a vândut, săptămâna aceasta, obligaţiuni în valoare de 17 miliarde de dolari, cea mai mare tranzacţie de acest tip efectuată de o companie în 2017, relatează Wall Street Journal.

Investitorii au fost luaţi prin surprindere de mărimea emisiunii, atât de curând după vânzarea unor obligaţiuni în valoare de 19,75 de miliarde de dolari în august 2016, conform News.ro.

Oferta a fost bine primită pe piaţă, ceea ce a permis suplimentarea vânzării faţă de estimarea iniţială de 14 miliarde de dolari.

Fondurile obţinute prin emisiunea care are şapte componente, inclusiv obligaţiuni pe termen de zece ani cu un cupon de 3,3%, vor fi folosite pentru cheltuieli generale de afaceri, inclusiv pentru răscumpărarea unor obligaţiuni pe termen scurt utilizate pentru finanţarea achiziţiei LinkedIn, pe 26 de miliarde de dolari.

"Microsoft" a efectuat prima sa emisiune de obligaţiuni în 2009 şi a continuat să vândă astfel de titluri concomitent cu un program de răscumpărare de acţiuni.

În luna septembrie, "Microsoft" a anunţat planuri de creştere a dividendelor cu 8% şi de răscumpărare a unor acţiuni în valoare de 40 de miliarde de dolari, în condiţiile în care planul anterior de răscumpărare a titlurilor se apropie de sfârşit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb