Mihai Aniţei, preşedintele Colegiului Psihologilor, suspendat din funcţie

Andrei Stan
Miscellanea / 12 aprilie 2017

Mihai Aniţei (Sursa foto: Facebook/ Colegiul Psihologilor din România)

Mihai Aniţei (Sursa foto: Facebook/ Colegiul Psihologilor din România)

Mihai Aniţei, preşedintele Colegiului Psihologilor din România (CPR), trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a fost suspendat din forurile de conducere superioare ale CPR (Comitetul Director şi Consiliul Colegiului), potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

În locul său, ca preşedinte interimar, a fost votată conf. univ. dr. Florinda Golu, preşedintele comisiei de metodologie.

"S-a hotărât reluarea alegerilor democratice, sub coordonarea forurilor de conducere colegiale, adică a Comitetului Director şi a Consiliului Colegiului", se arată în comunicat.

Noua conducere a Colegiului precizează că situaţia la Bucureşti continuă să fie tensionată, acuzând faptul că sediul CPR a fost ocupat abuziv de fosta conducere.

Acţiunile în justiţie sunt în desfăşurare, pentru evacuarea sediului şi soluţionarea definitivă a conflictului.

"Psihologii din România văd în Aniţei principalul responsabil pentru abuzurile din timpul procesului electoral intern, care au dus la blocarea alegerilor în 27 de filiale ale Colegiului Psihologilor din România", se mai arată în comunicat.

Mihai Aniţei a fost trimis în judecată de DNA pe 24 martie pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese în formă continuată (trei acte materiale) şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: "În contextul derulării proiectului «SCOP - specializarea consilierilor de orientare profesională», finanţat din fonduri europene, implementat de Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă în parteneriat cu Colegiul Psihologilor din România, inculpatul Aniţei Mihai, în calitatea sa de preşedinte al Colegiului Psihologilor din România, şi-a atribuit şi a încheiat două contracte cu el însuşi, iar un alt contract l-a atribuit şi l-a încheiat cu soţia sa. Decizia de atribuire şi încheiere a contractelor a fost luată de inculpat în exercitarea atribuţiilor de reprezentant al Colegiului Psihologilor din România - entitate juridică de interes public, atribuţii vizând activitatea psihologilor din domeniul privat sau public, stabilite prin Legea nr. 213/2004 şi care atrag calitatea de funcţionar public în accepţiunea art. 175 al. 2 Cod penal".

Concret, două contracte de prestări de servicii au fost încheiate pe o durată de un an (noiembrie 2010 - noiembrie 2011) de Mihai Aniţei, în numele Colegiului Psihologilor din România, cu psihologul Mihai Aniţei, având ca obiect prestarea de către acesta a 1.596 ore ca şi coordonator tehnic în cadrul proiectului, respectiv 1.008 ore ca expert elaborare ghid deontologic pentru formarea formatorilor, menţionează anchetatorii.

Un alt contract de prestări servicii a fost încheiat de Mihai Aniţei, în numele Colegiului Psihologilor din România, cu soţia sa, de profesie psiholog, având ca obiect prestarea de activităţi supervizare consilieri de orientare profesională, pentru o durată de 672 ore.

Procurorii susţin că Mihai Aniţei a obţinut un folos pentru sine şi pentru soţia sa de 336.147 lei (din care 307.475 lei - sumă aferentă contractelor încheiate cu propria persoană şi 28.672 lei - sumă aferentă contractului încheiat cu soţia sa).

Potrivit DNA, valoarea contractelor era stabilită în funcţie de numărul de ore, iar preţul convenit era un tarif orar brut.

Anchetatorii mai arată: "Pentru a justifica sumele de bani primite în executarea celor două contracte de prestări de servicii pe care şi le-a atribuit sieşi, în perioada noiembrie 2010 - ianuarie 2012, inculpatul Aniţei Mihai a prezentat la Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă un număr de 28 de rapoarte ce conţineau date inexacte, nereale, cu privire la orele prestate ca expert, în condiţiile în care aceste ore nu puteau efectiv, fizic, să fie prestate. Astfel, însumând orele declarate ca fiind lucrate în cadrul proiectului SCOP cu celelalte ore pentru care inculpatul Aniţei Mihai era salarizat sau le presta benevol în alte activităţi (profesor universitar titular sau asociat la mai multe facultăţi, angajat al unei firme, expert sau alte funcţii în alte 5 proiecte finanţate din fonduri europene, preşedinte al Colegiului Psihologilor, activităţi de coordonare editorială şi doctorate, participare la activităţi profesionale în ţară şi străinătate etc.), reieşea că acesta lucrase peste 20 de ore într-o zi (inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică), sau chiar un număr de ore de muncă ce depăşea durata unei zile. În plus, activităţile desfăşurate în cadrul proiectului nu erau datate şi nici însoţite de documente care să precizeze şi să justifice volumul orar zilnic sau săptămânal al muncii prestate şi pentru care se solicita plata. A rezultat că inculpatul Aniţei Mihai a încasat sume de bani din fonduri europene - F.S.E. (Fondul Social European), fără prestarea orelor menţionate în rapoarte, ceea ce a produs un prejudiciu din fonduri europene, în cuantum de 307.475 lei".

A.N.O.F.M. - Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, partenerul principal în proiect, s-a constituit parte civilă cu suma respectivă.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii prin instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Mihai Aniţei, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, a confiscării speciale şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, până la concurenţa sumei de 336.147 lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. in sfarsit un mesaj corect.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb