MIHAI IONESCU, ANEIR: "Exportatorii sunt dezamăgiţi de anul 2016"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 12 ianuarie 2017

"Exportatorii sunt dezamăgiţi de anul 2016"

"Echipa de la Ministerul Economiei a reuşit să destructureze Departamentul de Comerţ Exterior"

Preşedintele ANEIR: "CEC Bank s-a apropiat foarte mult de nevoile exportatorilor, în timp ce Eximbank a ieşit din vizorul acestora"

Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), a atras atenţia, în mai multe ocazii, anul trecut, asupra faptului că Programul de Promovare a Exportatorilor (PPE) a fost blocat. În acest context, ANEIR i-a acuzat pe tehnocraţii din conducerea Ministerului Economiei de incompetenţă şi superficialitate, destabilizând PPE.

În opinia domnului Ionescu, acţiunile guvernului tehnocrat au condus la scăderea exporturilor. Domnia sa ne-a vorbit, într-un interviu, despre evoluţia comerţului exterior din 2016, dar şi despre aşteptările pe care le au exportatorii în acest an.

Reporter: Cum a fost anul 2016 pentru exportatori?

Mihai Ionescu: Suntem dezamăgiţi de anul 2016, pentru că a fost primul în care ritmul de creştere a exporturilor a fost mai mic decât ritmul de creştere a PIB. De asemenea, a fost prima dată când am avut exporturi extra-UE în scădere. O altă mare nemulţumire a noastră este desfiinţarea Departamentului de Comerţ Exterior din Ministerul Economiei.

Suntem dezamăgiţi de faptul că echipa de la Ministerul Economiei a reuşit să destructureze Departamentul de Comerţ Exterior. Aveam o structură care se ocupa în exclusivitate de comerţul exterior. Unii au considerat că nu este nevoie de un departament pentru acest lucru. Nu este adevărat! Este foarte importantă existenţa acestui departament. Dar aşa au înţeles tehnocraţii să ajute exportatorii - au destructurat respectiva structură şi au blocat toate plecările la posturile de la ambasadele din străinătate. Înainte aveam reprezentanţi la ambasadele străine. Anul acesta nu au mai plecat la aceste posturi decât câţiva şi temporar. Jumătate din reţeaua externă de reprezentanţi ai României nu mai există. Nu spun că erau geniali, dar ne puteam baza pe ei. Buni, răi, erau acolo şi mulţi erau utili.

Ministerul Economiei a blocat promovarea exporturilor, în ciuda faptului că anul trecut am avut bani alocaţi de la buget. Nu am realizat nici jumătate din programul de promovare a exporturilor planificat la începutul anului trecut. De asemenea, deficitul a ajuns din nou la un nivel record de peste 10 miliarde euro, preconizat pentru întregul an.

Reporter: Ce estimări aveţi pentru acest an?

Mihai Ionescu: Anul acesta, economia şi implicit exporturile trebuie să îşi revină. Volumul exporturilor prognozat pentru acest an se ridică la 61,8 miliarde euro, faţă de circa 57,6 miliarde euro - cât am preconizat pentru 2016 -, ceea ce înseamnă o creştere de 7,3%. Pentru 2016, aveam preconizat un ritm de creştere a exporturilor de 5,5%, dar creşterea la zece luni nu a fost decât de 4,1%, pentru finalul anului estimările fiind sub 4,1% - nivelul de creştere din 2015.

La balanţa comercială avem aproape 8 miliarde euro - deficit la zece luni. La balanţa de plăţi, avem un excendent la transporturi de 3 miliarde euro. Pe total servicii, excedentul este de circa 5 miliarde euro, de unde reiese un deficit la balanţa de plăţi de aproape 3 miliarde euro, dar acest deficit este de trei ori mai mare decât cel de anul trecut. Această creştere de deficit vine ca urmare a majorării deficitului balanţei comerciale.

Reporter: În aceste condiţii, prognozele pentru acest an sunt de creştere. Sunt sustenabile aceste prognoze?

Mihai Ionescu: Economia românească este capabilă să atingă performanţele estimate, nu am ajuns la limita puterii performanţelor româneşti, doar că trebuie să ne şi ajute statul. Dacă nu avem misiuni şi târguri, dacă nu avem un partener în minister cu care să colaborăm, dacă nu avem ataşaţi străini care să ne sprijne, atunci este neplăcut.

Reporter: Exporturile noastre sunt bazate în mare parte pe importuri...

Mihai Ionescu: Aşa este... o bună parte din exporturi este bazată pe importuri de completare. Nu avem în ţară nici subansamble suficiente, nici materii prime. Chiar şi petrol importăm foarte mult. Importăm aproape jumătate din capacitatea noastră de prelucrare a ţiţeiului.

Rompetrol face procesare şi a ajuns cel mai mare exportator al ţării în sectorul industriei petrochimice. A primit marele premiu la Gala ANEIR de la finalul lui 2016. De asemenea, ALRO, deşi au fost scăderi de preţuri pe plan mondial, s-a menţinut între primii exportatori ai României, fiind şi el premiat de ANEIR. CEC Bank a avut cea mai mare dinamică de finanţare a exportatorilor, având cel mai mare ritm de creştere în domeniu. Această bancă s-a apropiat foarte mult de nevoile exportatorilor, mai ales în zona IMM, şi acest lucru este unul foarte bun.

Reporter: Cum colaboraţi cu Eximbank?

Mihai Ionescu: Eximbank, din punctul de meu de vedere, a ieşit din vizorul exportatorilor şi prin atitudinea lor sfidătoare de a-şi face propria asociaţie. Nu aceasta era soluţia Eximbank. Această bancă trebuia să se ocupe de finanţarea exporturilor, ceea ce nu a făcut. Ea s-a concentrat pe companiile mari şi le-a neglijat pe cele mici şi mijlocii.

Reporter: Câţi exportatori avem?

Mihai Ionescu: Avem 22.000 de exportatori, dar primele 1000 de firme realizează peste 80% din exporturile ţării noastre.

Reporter: Ce sectoare şi-au diminuat, în 2016, performanţele?

Mihai Ionescu: Surprize neplăcute am avut, anul trecut, de la sectorul agroalimentar. După 2-3 ani în care aveam balanţă excedentară, în 2016 am avut o balanţă deficitară la zece luni de aproape un miliard de euro. Nu mai exportăm produse alimentare pentru că nu avem suficiente astfel de mărfuri şi nu am stimulat producţia nici pentru ceea ce necesită România. Importăm din alte ţări mere, usturoi, pătrunjel, cartofi... Noi nu putem produce aici aceste alimente?

Reporter: Ce aşteptaţi de la noul Guvern?

Mihai Ionescu: Dacă noul Guvern nu va realiza un echilibru între politicile economice şi cele sociale, atunci vom avea de suferit.

În 2017 ne dorim o guvernare profesionistă şi sprijinirea capitalului autohton. Exportatorii cer profesionism de la această nouă guvernare. De asemenea, am dori ca Executivul să nu exagereze cu politicile sociale. Dacă vor face acest lucru, adică dacă vor exagera pe partea socială fără să ajute economia, atunci nu văd un viitor solid pentru această ţară. Şi mai solicităm Guvernului să fie atent la capitalul românesc.

Reporter: Cum v-a afectat faptul că 2016 a fost un an electoral?

Mihai Ionescu: Anul electoral nu ne-a deranjat, ne-au deranjat tehnocraţii care ne-au tras în jos.

Reporter: Să înţeleg că un Guvern politic este mai bun decât un Guvern tehnograt?

Mihai Ionescu: În primul rând că un Guvern politic are stabilitate, are la dispoziţie patru ani de mandat ca să guverneze. În plus, au disciplină, au o structură, au şefi, au un partid în spate care poate interveni dacă este nevoie. În cazul guvernului tehnocrat cui să spui ce te doare?

Reporter: Care este strategia exportatorilor pentru următorii ani?

Mihai Ionescu: Noi avem strategii aprobate de Guvern până în 2020. Până atunci dorim să ajungem cu exporturile noastre la nivelul mediu european, în ceea ce priveşte ponderea în PIB. Acum suntem departe de media europeană. Ne-am propus să ajungem cu exporturile la 54% din PIB, acum acest nivel fiind la circa 40%. Acest lucru este posibil dacă avem un guvern bun, politică guvernamentală, bănci.

Reporter: Ce buget aveţi pentru acest an în vederea promovării exporturilor?

Mihai Ionescu: MFP ne-a dat credite de angajament de 30 de milioane de lei, faţă de circa 20 de milioane - cât am cheltuit în 2016. Noi aveam 40 de milioane de lei pentru anul trecut, dar nu am cheltuit toţi banii din cauză că am avut programul de promovare blocat. Trebuie să menţionez că ne bazăm în continuare şi pe stabilitatea cursului valutar.

Reporter: Mulţumesc!

La finalul anului trecut, ANEIR a oferit marele Trofeu unui număr de trei companii, după cum urmează:

- ROMPETROL Rafinare - care, în urma unui vast program de investiţii şi modernizări de peste 1,4 miliarde dolari, a reuşit să obţină, în 2016, o creştere a profitului net consolidat cu peste 40%;

- ALRO Slatina - cel mai mare producător-exportator al României de produse neferoase;

- CEC Bank - pentru cea mai dinamică bancă a anului în finanţarea operaţiunilor de export-import, "cu o dinamică a creditelor în acest sector de circa 3 ori mai ridicată decât media de creştere a comerţului exterior al României".

Trofeul ANEIR de excelenţă a fost acordat următoarelor firme: Grupul UZINSIDER, Grupul J&R Enterprises, TANEX S.R.L. Bucureşti, ANTIBIOTICE Iaşi, POPECI Utilaj Greu Craiova, OLTCHIM Râmnicu Vălcea.

ANEIR a oferit Trofeul de onoare companiilor ROMELECTRO, IMSAT şi HOFIGAL EXPORT-IMPORT.

La Gala ANEIR de la finalul anului trecut, diplome de excelenţă au obţinut RADOX, FEPER, KANDIA DULCE, ANEIR GROUP şi Grupul MAGUAY.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb