Alianţa Europeană a Tehnologiei continuă să se extindă şi primeşte cu braţele deschise compania Milestone Systems, unul dintre liderii mondiali în tehnologia video bazată pe date, potrivit unui comunicat primit la redacţie.
"Suntem încântaţi să urăm un călduros bun venit companiei Milestone Systems, cel mai nou membru al Alianţei Europene a Tehnologiei. În perspectiva preşedinţiei daneze a UE de anul viitor, aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm mai îndeaproape cu companiile de tehnologie din Nordul Europei. Lunile următoare vor fi esenţiale pentru a dezlănţui întregul potenţial al companiilor de tehnologie din Europa şi pentru a stabili poziţia de lider atat pe plan intern, cat şi global", a declarat Victoria de Posson, Secretarul General al EUTA.
"Milestone Systems priveşte cu optimism toate activităţile importante ce vor avea loc în cadrul Alianţei Europene a Tehnologiei - singura asociaţie care reprezintă exclusiv companiile de tehnologie născute şi crescute în Europa. Aceasta se aliniază în modul potrivit cu identitatea şi domeniile cheie de activitate ale companiei Milestone", a spus Thomas Jensen, CEO, Milestone Systems, şi a continuat: "Construirea unei tehnologii video responsabile, bazate pe date, care include analize bazate pe inteligenta artificială, permite inovaţia în diverse sectoare, creand noi oportunitati. Însă este esenţial să facem acest lucru responsabil, respectand confidentialitatea şi protejand datele. Din acest motiv, Milestone sustine dezvoltarea unor linii directoare si reglementari solide, aplicabile şi clare pentru a gestiona riscurile potenţiale, a creşte încrederea publicului şi a oferi claritate inovatorilor care propulsează soluţiile video".