MINERII CANADIENI SE PREGĂTESC DE GREVĂ Creşte preţul cuprului

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 septembrie 2006

Preţul cuprului a crescut ieri, pe piaţa din Londra, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora dis-puta dintre angajaţii minei High-land Valley, aparţinând companiei canadiene "Teck Cominco" Ltd., şi conducerea aces-teia, va genera încetarea lucrului, reducând livrările de pe piaţa de profil.

Lucrătorii minei, cel mai mare producător canadian de depozite de cupru, vor intra în grevă la data de 1 octombrie, în situaţia în care aceştia nu vor ajunge la o înţelegere cu oficialii companiei pe marginea salariilor şi a beneficiilor la pensionare, anunţă Richard Boyce, preşedinte al sindicatului local 7619, afiliat United Steel Workers of America. Angajaţii vor salarii majorate, în condiţiile în care au crescut semnificativ preţurile de pe piaţa de profil.

Cuprul cu livrare peste trei luni a fost cotat, ieri, la 7.699 dolari tona metrică, la London Metal Exchange, mai mult cu 89 de dolari sau 1,2% faţă de ziua anterioară. În cursul şedinţei bursiere de ieri preţul a ajuns chiar la 7.770 dolari/ tonă, în creştere cu 120 de dolari sau 1,6%. De la începutul anului, preţul cuprului a urcat cu 75%, în parte din cauza întreruperii lucrului la minele din Chile şi Mexic.

Analiştii sunt de părere că oferta este la limită pe piaţa cuprului. Mina Highland Valley a produs 179.000 de tone metrice de cupru în 2005. Experţii sus-ţin că cererea pentru acest metal va depăşi cu 52.000 de tone, în 2006, cantitatea menţionată, după ce, anul trecut, a fost înregistrat un deficit de 360.000 de tone.

Stocurile de cupru monitorizate de LME au scăzut cu 1.050 de tone sau 0,9%, la 121.375 tone, ceea ce echivalează cu mai puţin de trei zile de consum global.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb