Aproximativ 80% din azilanţii ajunşi anul trecut în Germania provin din Ucraina, a informat astăzi Ministerul de Interne de la Berlin, transmite Agerpres.
Ministrul de interne Nancy Faeser a arătat într-o declaraţie citată de Reuters că "războiul criminal de agresiune împotriva Ucrainei a declanşat cea mai mare mişcare de populaţie din Europa de după cel de Al Doilea Război Mondial". Ea a precizat că în Germania au fost înregistraţi din februarie anul trecut, când a început invazia rusă în Ucraina, 1.045.185 de refugiaţi ucraineni, majoritatea femei şi copii.
În afară de ucraineni, care nu trebuie să treacă prin procedura de solicitare de azil, au apelat la protecţia Germaniei 244.000 de azilanţi, cu 27,9% mai mulţi decât în 2021. Cele mai multe cereri au fost depuse de refugiaţi din Siria; pe locurile următoare din lista ţărilor de origine se află Afganistanul, Turcia şi Irakul.
"Şi în alte părţi ale lumii oamenii fug de război şi teroare, ceea ce se reflectă în creşterea semnificativă a numărului de cereri de azil depuse în 2022", a spus Faeser.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.01.2023, 20:34)
Slava ukri