Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), prin autorităţile de management pentru programele gestionate, a lansat în lunile noiembrie şi decembrie apeluri de proiecte în valoare totală de aproximativ 2,3 miliarde euro fonduri europene.
''Concentrarea puternică din ultima perioadă pe lansarea tuturor finanţărilor europene, pe evaluarea proiectelor depuse şi semnarea contractelor începe să dea roade. Recuperăm întârzierile şi, simultan, ne pregătim pentru anul viitor. Este un moment potrivit să adresez un gând bun 'coechipierilor' mei pentru rezultatele pe care le-am obţinut împreună'', a declarat Marius Nica, ministrul delegat al Fondurilor Europene.
Potrivit unui comunicat al MDRAPFE, dintre finanţările disponibile, 387 de milioane de euro (cofinanţare UE) sunt pentru domeniul educaţiei. Este vorba despre sprijinul din Programul Operaţional Regional (POR) pentru investiţii în dotare şi echipare infrastructuri de învăţământ - aproximativ 222 milioane euro pentru creşterea participării la mai multe etape educaţionale - învăţământ antepreşcolar, preşcolar, obligatoriu, precum şi învăţare pe tot parcursul vieţii.
De asemenea, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman (POCU) au fost deschise apeluri de proiecte în valoare totală de 165 milioane de euro fonduri europene pentru scăderea ratei abandonului şcolar şi readucerea tinerilor în sistemul educaţional prin programe de tip 'a doua şansă', respectiv pentru creşterea participării la învăţământul superior şi pentru optimizarea ofertelor de studii din învăţământul superior în sprijinul corespondenţei cu piaţa muncii.
Creşterea accesului la locuri de muncă şi reinserţia pe piaţa muncii a tinerilor şomeri, accesul la servicii de calitate sociale şi de sănătate, reducerea numărului de persoane cu risc de sărăcie, sunt teme finanţate în cadrul a patru apeluri deschise din POCU, cu o alocare UE de 235 milioane euro (fonduri UE).
Pentru sprijinirea dezvoltării inteligente şi dezvoltarea afacerilor, au fost lansate apeluri din Programul Operaţional Competitivitate (POC) - 52 milioane de euro (contribuţie UE) pentru creşterea investiţiilor private în Cercetare - Dezvoltare - Inovare (finanţări disponibile pentru întreprinderile cu obiect de activitate cercetare-dezvoltare) şi din POR - 47 milioane euro care susţin Investiţii pentru IMM pentru implementarea unui rezultat al cercetării - inovării în parteneriat cu un ITT şi 110 milioane euro pentru sprijinirea incubatoarelor şi acceleratoarelor de afaceri.