Ministerul Educaţiei anunţă că 185.173 de angajaţi din sistemul naţional de învăţământ s-au vaccinat până în prezent. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că majoritatea sunt vaccinaţi cu ambele doze, arătând că aproximativ 60% dintre profesori s-au vaccinat, iar la nivelul sistemului rata de imunizare în rândul angajaţilor este de 58%, potrivit news.ro
Ministerul Educaţiei a făcut publice, în această seară, rezultatele raportărilor privind vaccinarea personalului din sistemul de învăţământ preuniversitar (de stat) şi din sistemul de învăţământ superior (de stat şi privat).
Din totalul de 266.120 de angajaţi titulari în învăţământul preuniversitar de stat s-au vaccinat 151.133 persoane (112.559 cadre didactice şi 38.574 personal didactic auxiliar şi nedidactic).
"Precizăm că un număr de 125.523 angajaţi au parcurs schema completă de vaccinare. Raportat la total angajaţi titulari se înregistrează o rată de vaccinare de 56,8%. Raportat la numărul cadrelor didactice, rata de vaccinare este de 58%", a arătat sursa citată.
Din totalul de 51.411 angajaţi titulari în învăţământul universitar de stat şi privat s-au vaccinat 34.040 de persoane (22.391 cadre didactice şi 11.649 personal didactic auxiliar şi nedidactic).
"Precizăm că un număr de 30.574 angajaţi au parcurs schema completă de vaccinare. Raportat la total angajaţi titulari se înregistrează o rată de vaccinare de 66,2%. Raportat la numărul cadrelor didactice, rata de vaccinare este de 76,5%", au menţionat reprezentanţii Ministerului.
Din totalul de 317.531 de angajaţi titulari în învăţământul preuniversitar de stat şi în sistemul de învăţământ superior (de stat şi privat), s-au vaccinat 185.173 (134.950 cadre didactice şi 50.223 personal didactic auxiliar şi nedidactic).
Un număr de 156.097 angajaţi au parcurs schema completă de vaccinare.
Raportat la total angajaţi titulari se înregistrează o rată generală de vaccinare de 58,32%. Raportat la numărul cadrelor didactice, rata de vaccinare este de 60%.
Sorin Cîmpeanu a catalogat rezultatul centralizării privind vaccinarea drept "îmbucurător".
"Peste 185.000 de angajaţi din sistemul de educaţie sunt vaccinaţi, cea mai mare parte dintre ei sunt vaccinaţi cu ambele doze. Este vorba despre un număr de peste 151 000 de angajaţi din sistemul preuniversitar de stat şi de un număr de peste 34.000 de angajaţi din sistemul universitar de stat şi privat", a declarat Sorin Cîmpeanu, vineri seară, la Antena 3.
Potrivit acestuia, 58% dintre angajaţii din sistemul de educaţie sunt vaccinaţi, iar la nivelul cadrelor didactice procentul de vaccinare este de 60%.
"Consider că este un mesaj foarte bun pe care sistemul îl dă", a adăugat ministrul, în acest context.
Ministrul a precizat că există la nivelul ministerului situaţia defalcată pe categorii de personal, pe zone - urban şi rural, pe tipuri de învăţământ în ceea ce priveşte imunizarea.
"Vom analiza această situaţie şi e foarte probabil să vedem o rată de vaccinare mult mai scăzută în mediul rural. Acolo este nevoie de acţiuni gen caravana vaccinării", a adăugat ministrul.