Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) ar putea acorda finanţări noi pentru infrastructura de transport rutier din România, în valoare de circa un miliard de euro, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, la finalul unei întâlniri cu vicepreşedintele băncii, Matthias Kolatz Ahnen. Berceanu a spus că unul din proiectele care ar putea intra în acest nou pachet de finanţare este Centura Bucureştiului la nivel de autostradă, care va avea 100 km. Costul estimat de construcţie este de circa 900 milioane de euro. Ministrul a precizat că, în cadrul acestui proiect, statul român are două alternative, respectiv fie concesiunea, fie realizarea proiectului cu bani de la BEI şi sume de la bugetul de stat.
Potrivit Agerpres, în acest pachet de finanţare ar putea intra şi porţiunea coridorului IV de transport rutier pan-european între Arad şi graniţa cu Ungaria, tronsonul Ploieşti - Comarnic al Autostrăzii Bucureşti - Braşov sau tronsonul Ploieşti - Buzău al tronsonului rutier pan-european IX Ploieşti - Buzău - Focşani - Albiţa.
BEI va suplimenta fondurile alocate pentru reabilitarea tronsonului feroviar Curtici - Simeria, de pe coridorul IV de transport pan-european, cu suma de 450 milioane de euro, în vederea creşterii vitezei de circulaţie a trenurilor pe tot parcursul traseului la 160 km pe oră. "Cum Uniunea Europeană a solicitat atingerea unei viteze medii de 160 km/oră pentru tot traseul pentru trenurile de călători, BEI a fost de acord să majoreze contribuţia sa de la 300 la 750 milioane euro pentru a satisface cerinţele în acest proiect", a mai spus ministrul Transporturilor.
Radu Berceanu a precizat că BEI va finanţa exproprierile necesare pentru construcţia autostrăzii Arad - Timişoara de pe coridorul IV de transport pan-european. Domnia sa susţine că banca a fost de acord ca, în cadrul acestui proiect, care beneficiază de fonduri europene, să fie majorată contribuţia nerambursabilă de la 50 la 170 milioane de euro, iar finanţarea de la BEI, care este rambursabilă, să fie utilizată pentru exproprierea terenurilor. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 270 milioane de euro, fără TVA.
Deţinătorii de terenuri şi imobile în zona construcţiei autostrăzii Arad - Timişoara şi a centurilor de ocolire a municipiilor Constanţa şi Arad vor fi plătiţi, în total, cu 78 de milioane de euro.