Ministrul Comunicaţiilor trimite Corpul de control la Poşta Română

A.G.
Ziarul BURSA #Companii / 12 septembrie 2017

Ministrul Comunicaţiilor trimite Corpul de control la Poşta Română

Stănescu, Poşta Română: "Voi asigura finalizarea mandatului de director general interimar"

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova, a cerut luni demisia membrilor Consiliului de Administraţie de la Poşta Română, precum şi a directorului general interimar al companiei, Andrei Stănescu, din cauza managementului defectuos din ultimul an, potrivit unui comunicat al ministerului de resort, citat de Agerpres.

În acelaşi timp, ministrul de resort a dispus trimiterea Corpului de control al MCSI la Compania Naţională "Poşta Română'' (CNPR).

Corpul de Control va verifica, între altele, modul de îndeplinire a măsurilor dispuse de Consiliul Concurenţei cu ocazia aplicării sancţiunii contravenţionale care a condus la acumularea datoriilor către bugetul de stat, potrivit MCSI, care adaugă: "Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale întreprinde toate măsurile legale posibile pentru a evita ca această companie să intre în incapacitate de plată şi pentru a putea începe punerea în aplicare a unui plan strategic de redresare, elaborat în ultimele două luni''.

Totodată, Ministerul Comunicaţiilor atrage atenţia că toată conducerea Poştei Române are obligaţia legală să ia toate măsurile, astfel încât compania să nu ajungă în incapacitate de plată sau insolvenţă. '' A sta pasiv şi a aştepta ca acţionarul majoritar să-şi majoreze capitalul social, solicitând întâi de toate majorarea indemnizaţiei membrilor Consiliului de Administraţie, nu este în atribuţia unui preşedinte al vreunui Consiliu de Administraţie'', notează sursa citată.

Ministerul de resort precizează că suma destinată capitalizării CNPR este prevăzută în continuare în bugetul ministerului şi nu este afectată de rectificarea bugetară.

Andrei Stănescu, director general interimar al Companiei Naţionale "Poşta Română" (CNPR), a reacţionat: "Poşta Română rămâne o companie stabilă şi, având în vedere necesitatea continuităţii activităţii acesteia, voi asigura finalizarea mandatului de director general interimar ce mi-a fost încredinţat de către Consiliul de Administraţie până la data de 24 septembrie. Totodată, doresc să menţionez faptul că, în acest moment, se află în derulare procesul de recrutare şi selecţie a directorului general, conform prevederilor OUG nr. 109/2001, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi îmi rezerv dreptul de a îmi depune candidatura pentru ocuparea acestei funcţii'' .

Potrivit comunicatului Poştei Române, derularea tuturor contractelor şi obligaţiilor către terţi se desfăşoară în condiţii normale.

"De asemenea, informăm opinia publică asupra faptului că plata pensiilor şi a altor prestaţii sociale se va desfăşura în aceleaşi condiţii de normalitate, cu respectarea tuturor graficelor asumate (...) În condiţiile unor resurse financiare limitate şi a unei concurenţe în creştere, Poşta Română a reuşit să securizeze veniturile. Astfel, veniturile totale au crescut şi ele uşor faţă de anul trecut şi în intervalul de referinţă au fost înregistrate venituri totale de 572,57 milioane lei faţă de aceeaşi perioadă din 2016, când au fost de 562,8 milioane lei. În acelaşi timp, cheltuielile Poştei Române în primele şase luni ale anului, au atins valoarea totală de 551,6 milioane lei, fiind cu 4,1% mai mici decât au fost bugetate. Rezultatele menţionate anterior survin acţiunilor de consolidare economico-financiară în deplină convergenţă cu politicile şi strategiile de dezvoltare ale acţionarilor, compania rămânând consecventă obiectivului său de creştere şi diversificare a serviciilor", notează sursa citată.

Conform companiei, în primele şase luni din 2017, profitul operaţional brut s-a ridicat la 20,9 milioane de lei (4,6 milioane de euro), în creştere cu 6,6% faţă de perioada similară a anului trecut. În acelaşi timp, rezultatul net a ajuns la 17,8 milioane de lei, în creştere cu 12,5%, comparativ cu primul semestru din 2016.

Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990. Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP), în proporţie de 25%.

Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb