MINISTRUL DE EXTERNE:  "România sprijină un rol al NATO şi în direcţia securităţii energetice"

Andrei Stan
Politică / 29 august 2016

Ţara noastră sprijină un rol al NATO şi în direcţia securităţii energetice, a afirmat astăzi ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Alexander Vershbow, secretar general adjunct al NATO, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), remis redacţiei.

Ministerul precizează că Alexander Vershbow a participat la lucrările Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, în calitate de invitat special la sesiunea plenară cu tema "Fuziunea riscurilor - Vecinătăţi. Implicaţii pentru România".

Cei doi înalţi oficiali au avut un schimb de opinii cu privire la rezultatele Summitului de la Varşovia şi priorităţile NATO în perioada următoare. În discuţii, a fost subliniată unitatea şi solidaritatea Aliaţilor în procesul de implementare a acestor decizii.

De asemenea, a fost evidenţiată determinarea Aliaţilor de a asigura un răspuns eficient al NATO la toate ameninţările de securitate actuale, indiferent de provenienţa acestora, precum şi angajamentul de consolidare a relaţiilor cu statele partenere, în special cele din vecinătate. A fost subliniată, totodată, necesitatea unei abordări coerente şi unitare cu privire la întregul flanc estic, fiind accentuată importanţa menţinerii Mării Negre printre priorităţile Alianţei.

MAE precizează că cei doi înalţi oficiali au mai evocat importanţa unui rol "ambiţios" al NATO în gestionarea provocărilor provenind din vecinătatea sudică, în domenii în care Alianţa poate aduce valoare adăugată reală, în complementaritate cu alţi actori internaţionali.

În context, ministrul Lazăr Comănescu a menţionat că "România sprijină un rol al NATO şi în direcţia securităţii energetice, având în vedere complementaritatea între diversele componente ale securităţii".

Ministrul Afacerilor Externe a subliniat nevoia pregătirii corespunzătoare a ministerialelor NATO, care vor avea loc în ultima parte a acestui an, în vederea implementării, conform termenelor convenite, a tuturor deciziilor adoptate la cel mai înalt nivel în capitala Poloniei. În context, el a insistat asupra măsurilor vizând prezenţa adaptată înaintată, convenită la nivelul NATO pentru zona de sud a flancului estic. Ministrul a subliniat importanţa deosebită a deciziilor respective, precum şi a continuării unui sprijin activ pentru Ucraina, Georgia şi Republica Moldova, într-un context regional "extrem de complex, marcat de impredictibilitate şi noi tensiuni".

De asemenea, şeful diplomaţiei române a evidenţiat importanţa unităţii şi solidarităţii Aliate, "unul dintre principalele atuuri ale NATO, care trebuie în continuare menţinute şi consolidate".

Secretarul general adjunct al NATO a mulţumit României pentru contribuţiile sale consistente la misiunile şi operaţiile NATO. Acesta a împărtăşit necesitatea implementării depline a deciziilor de la Varşovia, conform termenelor agreate, reiterând la rândul său importanţa pe care Alianţa o acordă în acest context măsurilor ce vizează consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe flancul estic, inclusiv în zona Mării Negre, precum şi relaţiilor cu ţările partenere din zonă.

Ambasadorul Vershbow a evidenţiat că "cea mai importantă resursă a NATO este unitatea sa", iar adoptarea, în urma Summitului de la Varşovia, a unei poziţii comune, atât în ceea ce priveşte provocările din vecinătatea estică, cât şi cele din vecinătatea sudică, demonstrează faptul că Alianţa este mai unită ca niciodată, precizează comunicatul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb