Ministrul László Borbély a anunţat măsuri care să ducă la reducerea fenomenului tăierilor ilegale

F.A.
Politică #Mediu / 7 aprilie 2011

László Borbély, ministrul Mediului şi Pădurilor, a făcut o vizită, astăzi în zona Borsec - Ditrău - Remetea din judeţul Harghita, unde a discutat autorităţile locale pe marginea proiectelor derulate de minister în aceste localităţi, arată un comunicat remis redacţiei.

Ministrul László Borbély a discutat cu autorităţile locale din această zonă şi despre situaţia pădurilor şi despre măsurile care vor fi luate în continuare pentru a stopa fenimenul tăierilor ilegale. "Anul trecut, am modificat legislaţia şi am introdus sancţiuni drastice pentru o arie mai largă de abateri. Am inclus Jandarmeria, Poliţia de frontieră şi Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, pe lângă cei din sistemul silvic, care vor putea aplica aceste sancţiuni în cazul constatării unor abateri de la Codul silvic. Pe lângă aceste măsuri, am încheiat un protocol cu Ministerul Administraţiei şi Internelor pe baza căruia se derulează acţiuni ample de control", a declarat ministrul Mediului şi Pădurilor.

Totodată, ministrul Mediului şi Pădurilor a anunţat măsuri noi care să ducă la reducerea fenomenului tăierilor ilegale, dar şi măsuri care se referă la actualizarea unor normative silvice. "În acest moment, lucrăm la un act normativ prin care furtul de lemne, indiferent de cantitate, să fie pedepsit penal, nu numai cazurile în care este depăşită cantitatea de 5 mc, aşa cum este în momentul de faţă. Am constatat, că normativele pe baza cărora se realizează planurile de amenjament silvic sunt foarte vechi, iar aşa ceva nu este posibil. Aceste vor fi revizuite în perioada următoare, astfel încât planurile de amenajament silvic să aibă în vedere, pe lângă considerentele silvice şi economice şi considerente de protecţia mediului, sociale şi peisagistice", a subliniat ministrul László Borbély.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb