Ţara noastră are în prezent peste 4.000 de exemplare de urs, acest număr fiind avansat de specialişti, a declarat astăzi, la Braşov, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, care a menţionat că în lunile următoare se va face o evaluare privind populaţia de urs, potrivit Agerpres.
"Am auzit azi o părere exprimată de specialişti - 4.000 şi ceva de exemplare la nivel naţional. Nu avem o evaluare la zi, vom face una în primăvară. În urma creşterii populaţiei, ursul s-a extins în judeţe în care nu a mai fost văzut, nu au mai fost pagube, a ajuns în sudul ţării, la Galaţi, Craiova. (...) Analizăm împreună cu specialiştii să găsim o soluţie", a afirmat ministrul cu ocazia prezentării proiectului "Life for bear - Conservarea populaţiei de urs brun din România".
Conform managerului de proiect, Raul Jurj, de la ICAS Braşov, colaborarea specialiştilor cu autorităţile locale privind această problemă s-a îmbunătăţit în ultimii ani.
"În România, la ora actuală sunt probleme cu ursul, atât probleme la nivel social, cât şi la cel administrativ. Avem sprijinul autorităţilor să le rezolvăm. (...) Colaborarea cu Braşovul s-a îmbunătăţit, dar în urmă cu doi ani nu aveam o credibilitate faţă de autorităţile locale", a afirmat specialistul braşovean.
Potrivit acestuia, densitatea cea mai mare a populaţiei de urs la nivel de judeţ este în Covasna - peste 18 urşi pe 100 de kilometri pătraţi. Din punctul de vedere al habitatelor, cea mai mare densitate este în municipiul Braşov şi în zona din jurul acestuia, de un urs pe kilometru pătrat.