Ministrul Mediului solicită urgentarea modificărilor Legii privind contravenţiile silvice

George Forcoş
Politică / 17 iunie 2016

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, solicită, într-o scrisoare deschisă adresată, astăzi, Camerei Deputaţilor şi foştilor miniştri ai Mediului, urgentarea procedurilor privind aprobarea modificărilor la proiectul Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, astfel încât Gărzile Forestiere să poată deveni operaţionale şi eficiente.

"Încă de la începutul preluării mandatului de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, am declarat public că una dintre priorităţile majore ale echipei pe care o conduc se referă la păduri. Vorbim despre un subiect sensibil pentru care toţi cetăţenii României manifestă un interes din ce în ce mai mare, devenind unul dintre elementele foarte discutate vis-a-vis de protecţia mediului. Pentru mine şi echipa mea, gospodărirea durabilă a pădurilor şi implicit limitarea tăierilor ilegale sunt obiective prioritare. Măsurile pe care le-am adoptat pentru continuarea acestei reforme şi pe care le implementăm anul acesta vor conduce, sperăm noi, la o reducere vizibilă şi cuantificabilă a fenomenului tăierilor ilegale, cu impact pozitiv în viitor. O modalitate pe care am considerat-o ca extrem de eficientă în realizarea obiectivelor mai sus menţionate este operaţionalizarea şi eficientizarea activităţii Gărzilor Forestiere, structuri operative ale autorităţii statului, al căror atribut este asigurarea aplicării regimului silvic şi regimului cinegetic la nivel naţional", precizează ministrul Mediului, conform documentului citat.

Potrivit Cristianei Paşca Palmer, modificările la Legea 171 trebuie să creeze un regim sancţionatoriu mai sever iar fără acestea Gărzile Forestiere nu dispun de instrumentul eficient de acţiune în multe din cazurile în care trebuie să intervină în scopul protejării pădurilor. Mai mult, dacă instituirea acestor sancţiuni nu va fi aprobată este ameninţată eficienţa celor două Regulamente europene existând un risc major de declanşare a procedurii de infringement împotriva României.

"Modificările la Legea 171/2010 trebuie să creeze un regim sancţionatoriu mai sever, care să fie extins asupra tuturor celor care afectează integritatea pădurilor. În plus, modificările propuse prin proiectul de lege instituie sancţiuni proporţionale şi disuasive impuse de două regulamente europene, Regulamentul (UE) nr. 995/2010 Due Diligence prin care se reglementează principiul prudenţei la introducerea în piaţa comunitară de lemn şi produse din lemn şi respectiv Regulamentul (CE) nr. 2173/2005 privind regimul de licenţe FLEGT în vederea asigurării trasabilităţii lemnului. Dacă instituirea acestor sancţiuni nu este aprobată, este ameninţată eficienţa celor două Regulamente europene şi, ca urmare, există un risc major de declanşare a unei proceduri de infringement împotriva României, acţiunile preliminare în acest sens fiind deja iniţiate din anul 2015."

Cristiana Paşca Palmer consideră că aprobarea acestui proiect de lege înainte de vacanţa parlamentară va arăta românilor că Parlamentul îşi asumă una dintre cele mai importante legi în prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din sectorul silvic.

"Legea se află în Parlament de mai bine de un an. Cu siguranţă, prelungirea dezbaterilor cu toţi factorii interesaţi şi în comisiile din Parlament au fost binevenite, au adus modificări utile pentru asigurarea scopului pentru care proiectul a fost iniţiat, dar credem că a sosit timpul pentru decizie. Cred că Parlamentul României îşi doreşte cu adevărat să devină un actor important în procesul de combatere a tăierilor ilegale. Fac, aşadar, un apel la buna dumneavoastră credinţă şi vă rog să finalizaţi procedura. În opinia noastră, aceasta presupune introducerea pe ordinea de zi a Comisiei Juridice în şedinţa de săptămâna viitoare, elaborarea raportului comun împreună cu Comisia pentru Agricultură şi votul în plenul Camerei Deputaţilor. Aprobarea acestui proiect de lege înainte de vacanţa parlamentară va arăta românilor că Parlamentul îşi asumă una dintre cele mai importante legi în prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din sectorul silvic", este de părere ministrul Mediului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb