Ministrul Ioana Mihăilă a declarat astăzi că este nevoie de reorganizare şi eficientizare atât în Ministerul Sănătăţii, cât şi la nivelul direcţiilor de sănătate publică, informează Agerpres.
"Avem în plan o reorganizare şi o eficientizare atât la nivelul Ministerului Sănătăţii, cât şi la nivelul deconcentratelor, direcţiilor de sănătate publică. Deja am început sub conducerea doamnei doctor Moldovan evaluarea directorilor din direcţiile de sănătate publică, lucru pe care îl vom continua şi acesta este primul pas pe care îl vom face", a spus ministrul într-o conferinţă de presă.
Mihăilă a afirmat că în minister este o nevoie "acută" de un departament de digitalizare, notează sursa citată.
"Dacă este să vorbesc despre nevoi acute în Ministerul Sănătăţii, este nevoia acută a unui departament de digitalizare. Acesta este un al doilea prim pas pe care îl vom face", a susţinut ea.
"În ceea ce priveşte reducerea cererii pentru vaccinare, cred că trebuie continuată comunicarea şi de către noi, şi de către presă, dar şi de către alţi actori relevanţi în domeniu, cred că trebuie implicaţi şi medicii de familie, pentru că sunt cei mai aproape de pacienţi ca să începem să creştem dorinţa de vaccinare a populaţiei", a mai arătat noul ministru al Sănătăţii.
Ioana Mihăilă a depus, miercuri, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestire în funcţie în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.04.2021, 23:15)
Tanti, nu o sa apuci 100 de zile în fotoliul de ministru. Pot sa fac pariu ca nu știi nici ce boala este covidu.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.04.2021, 07:20)
Nene, te crezi a toate știutor, aroganutule! Lasă chitibuseala,treci la lucru!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.04.2021, 08:31)
Ministra cea noua,se pricepe de minune la efientizare.Cu un salariu de 1200 lei ,si-a cumparat 4 case,are depozite bancare,babane,a acordat credite,detine spatii comerciale.Mai bine ar pune-o sa ne invete si pe noi cum sa ne efiecizam vweniturile.Dar institutiile statului nu se intreaba cum e posibil acest lucru.Tinerii acestia sunt fantastici ,acum,ajunsi la putere o sa inbogateasca toata tara.Ce fericire.