Sorin Buşe, ministrul Transporturilor, a declarat, la Braşov, că până la sfârşitul acestui an vor mai fi inauguraţi 15 kilometri de autostradă, iar anul viitor cifra se va ridica la 150 de kilometri.
"Anul acesta vor mai fi inauguraţi 15 kilometri de autostradă Lugoj -Deva, lotul II, în jur de 15 decembrie. Am fost acolo, lucrările sunt avansate. Pentru 2017 este vorba de 150 de kilometri de autostradă, tronsonul Lugoj-Deva, Sebeş-Turda, plus Suplacu de Barcău -Borş, 26 de kilometri. Acum lansăm procesul de licitaţie pentru mai mult de 500 de kilometri de autostradă Tg-Neamţ-Iaşi-Ungheni, Craiova-Piteşti, Sibiu-Piteşti, loturile I şi II, dar vrem să deblocăm şi pentru tronsonul Comarnic-Braşov, unde se ştie că au fost o serie de contestaţii. De asemenea, am deblocat între Sibiu-Sighişoara şi vrem să lansăm licitaţia între Sighişoara şi Braşov", a spus, vineri, ministrul Buşe, potrivit Agerpres.
Referitor la tronsonul Comarnic-Braşov, ministrul a precizat că s-au făcut o serie de analize şi conform acestora, ar fi şase surse potenţiale de finanţare pentru acest tronson.
ministrul Buşe a mai afirmat: "Una este bugetul, dar nu este de preferat, apoi cea mai bună soluţie sunt fondurile de solidaritate europene, instituţiile financiare europene, marii investitori strategici, Parteneriatul-Public Privat (PPP-urile), şi finanţările europene. Din analiza noastră, pentru autostradă, cele mai puţin avantajoase sunt PPP-urile. Pentru noi ideal sunt fondurile europene de care trebuie să profităm. Marii investitori până acum doi-trei ani erau puţin rigizi, acum au început să fie mai flexibili. Sunt şi nişte condiţii obiective. Gândiţi-vă la Brexit, la ce se întâmplă în Turcia. Acum cam ne caută ei pe noi. S-a schimbat mult dinamica".
Ministrul Transporturilor a participat, vineri după-amiază, la inaugurarea tronsonului I al ocolitoarei municipiului Braşov, care face legătura cu DN1 şi DN11.
1. Lansam/vrem, ....vrute si neputute.....
(mesaj trimis de Carutasul în data de 19.11.2016, 15:17)
Acum lansăm procesul de licitaţie pentru mai mult de 500 de kilometri de autostradă Tg-Neamţ-Iaşi-Ungheni, Craiova-Piteşti, Sibiu-Piteşti, loturile I şi II, dar vrem să deblocăm şi pentru tronsonul Comarnic-Braşov, unde se ştie că au fost o serie de contestaţii. De asemenea, am deblocat între Sibiu-Sighişoara şi vrem să lansăm licitaţia între Sighişoara şi Braşov"
Adaugam noi: iar undeva pe la calendele grecesti se va finaliza si autostrada Transilvania.