MIPE lansează apelul de proiecte pentru dezvoltarea profesională a tinerilor care nu mai sunt în sistemul de învăţământ şi nici nu lucrează

G.U.
Miscellanea / 3 noiembrie 2021

Csilla Hegedus

Csilla Hegedus

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene lansează apelul de proiecte destinate consilierii, formării, găsirii unui loc de muncă şi finanţării noilor afaceri, a tinerilor care nu mai sunt în sistemul de învăţământ şi nici nu lucrează - NEETS (Not in Employment, Education or Training), potrivit unui comunicat de presă. În total, prin aceste proiecte urmează să fie sprijiniţi peste 22.500 tineri.

Apelul de proiecte se deschide astăzi, iar proiectele pot fi depuse până la 31 decembrie 2021.

"Mă bucur că demarăm această linie de finanţare prin care putem oferi şanse altor peste 22.500 de tineri să-şi croiască un drum profesional, şansă pe care nu au avut-o până acum. Alţi circa 60.000 vor beneficia de activităţi similare, prin cele peste 90 de contracte de finanţare pe care le-am semnat în septembrie. Toate aceste demersuri finanţate din Programul Capital Uman vor avea efecte pozitive în viaţa acestor tineri, iar schimbarea în bine este cel mai important rezultat", a spus secretarul de stat MIPE Csilla Hegedus.

Apelul are un buget total de 92 milioane euro, din care 2 milioane euro alocare dedicată teritoriului ITI Delta Dunării. Valoarea maximă a unui proiect: 1 milion de euro şi durata maximă de implementare: 18 luni.

Prin aceste proiecte tinerii vor putea beneficia de următoarele tipuri de sprijin:

- cursuri de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare sau specializare;

- cursuri de formare profesională recunoscute la nivel de întreprindere;

- sprijin şi orientare profesională pentru a-şi găsi un loc de muncă;

- subvenţii (micro-granturi) pentru înfiinţarea de noi afaceri, inclusiv sprijin post-înfiinţare afacere.

Acordarea subvenţiei (micro-grant) va fi condiţionată de înfiinţarea firmei (costurile aferente înfiinţării companiei vor fi acoperite prin proiect). Finanţarea va fi de maxim 25.000 euro pentru o afacere creată de tineri NEETs.

Potrivit comunicatului, în total, se estimează că vor fi finanţate peste 800 de afaceri (minim 9 afaceri pe fiecare proiect realizat).

Cine poate solicita finanţare:

- Furnizori autorizaţi de formare profesională a adulţilor

- Furnizori acreditaţi de servicii specializate pentru stimularea ocupării

- Centre autorizate de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale

- Organizaţii sindicale - persoane juridice de drept privat

- Organizaţii patronale- persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial

- ONG-uri

- Organizaţii de tineret, legal constituite

- Camere de Comerţ şi Industrie, persoane juridice de utilitate publică, fără scop patrimonial

- SPO (inclusiv unităţile cu personalitate juridică din subordinea sa)

- Ministerul Tineretului şi Sportului si instituţiile subordonate/in coordonare

- Asociaţii de întreprinderi.

- Regiuni unde se vor implementa proiectele: Sud-Vest Oltenia, Sud-Est, Sud Muntenia, Centru.

Cine vor fi tinerii care trebuie incluşi în proiecte:

Exclusiv tineri NEETS şomeri, cu accent pe cei din mediul rural şi pe cei aparţinând minorităţii roma, cu vârsta între 16-29 ani, cu domiciliul sau reşedinţa într-una din regiunile de dezvoltare eligibile (Sud-Vest Oltenia, Sud-Est, Sud Muntenia, Centru), înregistraţi şi profilaţi în prealabil de către Serviciul public de ocupare - SPO (ANOFM prin unităţile cu personalitate juridică din subordinea sa aflate în regiunile de dezvoltare eligibile).

Pentru a fi eligibil în grupul ţintă, la data intrării în operaţiune, o persoană trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:să fie tânăr NEETs cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani, să fie înregistrat şi profilat de SPO, să aibă domiciliul sau reşedinţa în regiunile de dezvoltare vizate de proiect (Sud Vest, Sud Est, Sud Muntenia , Centru).

Grupul ţintă minim pentru un proiect este format din 250 tineri neets.

Ghidul solicitantului poate fi găsit aici

Informaţii suplimentare despre proiectele semnate în luna septembrie: https://mfe.gov.ro/sprijin-de-185-de-milioane-de-euro-pentru-tinerii-care-nu-lucreaza-si-nu-merg-la-scoala/.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb