Preşedintele de Onoare al Partidului Ecologist Român (PER), Mircea Cosea a reiterat, la o conferinţă de presă, hotărârea PER de a participa pe liste proprii la alegerile parlamentare din luna decembrie, potrivit unui comunicat de presă.
"În aceeaşi ordine de idei Partidul Ecologist Român condamnă trădarea săvârşită de Remus Cernea şi Ovidiu Iane care s-au înscris în PSD pentru a candida la Parlament pe listele USL. Practic cei doi şi-au abandonat partidele ecologiste pe care le reprezentau şi şi-au rezolvat problemele lor de ordin personal în speranţa că vor accede în Parlament. De aceea comunicatul de presă prin care Remus Cernea şi Ovidiu Iane au denunţat protocolul de colaborare şi fuziune încheiat cu Partidul Ecologist Român este un act fariseic şi fără nicio acoperire în realitate", se precizează în comunicat.