MIRCEA GEOANĂ, DESPRE SITUAŢIA DIN UCRAINA: "Suntem extrem de hotărâţi să ne protejăm aliaţii, dar suntem dispuşi la măsuri de transparenţă şi creşterea încrederii"

S.B.
Miscellanea / 28 ianuarie 2022

"Suntem extrem de hotărâţi să ne protejăm aliaţii, dar suntem dispuşi la măsuri de transparenţă şi creşterea încrederii"

Adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, afirmă că printre propunerile pe care NATO le-a făcut Federaţiei Ruse se află şi cele privind retragerea trupelor ruseşti din Transnistria, Georgia, Crimeea şi Donbas, informează news.ro.

"Este o diferenţă fundamentală între modul democratic în care funcţionează alianţa noastră şi modul în care Federaţia Rusă încearcă să impună prin forţă unor naţiuni suverane o altă direcţie decât cea pe care doresc să o ia", adaugă oficialul NATO.

Mircea Geoană afirmă că NATO este "preocupată" de faptul că "în mod ilegal trupe ruseşti stau pe teritoriul suveran al unor naţiuni independente".

"Suntem extrem de hotărâţi să ne protejăm aliaţii, asta vom face şi o facem în mod constant, dar suntem la fel de dispuşi să avem măsuri de transparenţă şi creşterea încrederii. Aceasta este esenţa propunerilor pe care am făcut-o Federaţiei Ruse: dacă tot vorbiţi despre faptul că NATO este o aşa-zisă ameninţare, haideţi să ne uităm mai direct la lucrurile pe care le putem face şi lucrurile care ar putea să detensioneze situaţia şi apelăm încă o dată la Federaţia Rusă pe de o parte să dezescaladeze situaţia din jurul Ucrainei, dar în documentul nostru scris am făcut şi un apel pentru retragerea trupelor ruseşti din Transnistria, retragerea trupelor ruseşti din Abhazia şi Osetia de Sud, Georgia, retragerea din Crimeea şi din Donbas. Pentru că atunci când Federaţia Rusă vine cu propuneri de genul: plecaţi cu orice formă de prezenţă militară din estul Alianţei, trebuie să se uite în primul rând într-un fel la propriile lor acţiuni. Dacă România şi Polonia şi Ţările Baltice şi noi toţi care am fost ţări fost comuniste am aderat prin propria noastră voinţă, liberă şi neinfluenţată de nimeni, dorinţa de a intra la NATO, toate ţările care au prezenţă militară rusească este făcută împotriva voinţei acestor ţări. Deci este o diferenţă fundamentală între modul democratic în care funcţionează alianţa noastră şi modul în care Federaţia Rusă încearcă să impună prin forţă unor naţiuni suverane o altă direcţie decât cea pe care doresc să o ia. Sunt lucruri la care nu putem să ajungem la un acord, sunt lucruri la care putem să ajungem la un acord şi insistenţa mea şi mesajul meu către partea rusă este să ne concentrăm pe lucrurile pe care le putem face împreună. Putem şi trebuie să dezescaladăm situaţia", a declarat Mircea Geoană, joi seară, la B1 Tv.

Geoană a catalogat drept "impecabil" modul în care americanii şi-au consultat aliaţii cu privire la documentul trimis Federaţiei Ruse.

Pe de altă parte, Geoană a explicat că scutul anti-rachetă de la Deveselu şi instalaţiile NATO din Polonia şi Spania sunt "pur defensive" şi nu au fost concepute ca elemente "agresive" la adresa Federaţiei Ruse. El a explicat să sistemele anti-rachetă au fost instalate în România pentru a proteja împotriva unor riscuri de natură balistică dinspre Orientul Mijlociu.

"Şi da, dacă este nevoie de elemente de transparenţă şi de creştere a încrederii cu privire la veridicitatea şi autenticitatea declaraţiilor repetate pe care le-am făcut şi noi la NATO, şi aliaţii români, şi aliaţii americani, nu văd o problemă în a avea elemente de creştere a încrederii şi în discuţia cu Federaţia Rusă", a adăugat Mircea Geoană.

Acesta a reafirmat că NATO este "extrem de hotărâtă" să îşi protejeze aliaţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb