Mitul stabilităţii guvernării socialiste

Să formulăm o întrebare teoretică, generală: sunt guvernările socialiste mai stabile? Mulţi ar răspunde, în grabă, afirmativ. Există această impresie, mai ales dacă privim în urmă, la anii "socialismului real". Aşa încât îmi propun, astăzi, să demontez acest mit. Şi nu oricum, ci în segmentul său cel mai dificil. Am să iau ca interval al analizei anii regimului socialist din România, între 1945 şi 1989, lăsând la o parte, pentru un tratament ulterior, regimul socialist de după 1989.

Cum calculăm stabilitatea unei guvernări? Cel mai simplu este să ne uităm la numărul de guverne care s-au succedat în acest interval. Ştiu că senzaţia omului din stradă este că am avut, în fond, aceeaşi guvernare. Dar ştiinţa politică se face cu date certe. Aşa încât vom număra. România a avut, între 1945 şi 1989, nu mai puţin de 19 formule de Guvern.

Numărul este surprinzător de mare. Rezultă că fiecare guvern socialist al acestei perioade a fost în funcţie doar ceva mai mult de 2 ani (mai precis, 2,31 ani). Nu este deloc impresionant. Ba dimpotrivă...

Haideţi acum să calculăm altfel. În fond, cel mai mult contează Şeful de Guvern, adică Primul-Ministru. România comunismului anilor 1945-1989 a avut şapte Prim-Miniştri. Durata de "folosinţă" a fiecăruia dintre aceştia a fost, aşadar, ceva mai mult de 6 ani (mai precis, 6,21 ani).

Este mult? Este puţin? La prima vedere, pare mult, pentru că mandatul acestor Prim-Miniştri se întinde peste durata cutumiară de 4 ani la care sunt programate alegerile parlamentare.

Dacă privim dintr-o perspectivă sistemică, este foarte puţin. În fond, socialiştii au preluat prin forţă şi prin fraudă puterea în România, în virtutea unui proiect de lungă durată. Unul pe care, cel puţin la nivelul marilor intenţii, nu l-au modificat niciodată. Mai important: socialiştii nu s-au confruntat niciodată, în perioada dintre 1945 şi 1989, cu alegeri reale, competitive. Cel puţin după 1948, ei au mers singuri în alegeri, prin intermediul "fronturilor" inventate în scop "electoral". Mergi singur, câştigi la sigur! Reţeta este infailibilă. Vedem, în acest caz, că ceea ce părea un gen de stabilitate, se dovedeşte o iluzie. În democraţiile parlamentare reale, puterea se transferă prin alegeri şi Opoziţia este o forţă reală ce poate schimba Executivul. Dar socialiştii acestei perioade nu se încurcau cu asemenea probleme. Şi atunci de ce doar 6 ani?

Tot la prima vedere, mulţi ar spune că şi această durată a mandatului este mai mare decât aceea a Prim-Miniştrilor din regimurile "burgheze". Dar o examinare a faptelor ne rezervă o surpriză.

Să vedem câţi Prim-Miniştri a avut în această perioadă Irlanda. Doar şapte... Câte formule de Guvern? Doar 14... Să luăm acum un alt stat, foarte diferit. Suedia. Opt Prim-Miniştri (care însă acoperă de fapt o perioadă mult mai mare, pentru că mandatul primului, Hansson, începe în 1936, iar al ultimului, Carlsso, se termină în 1991). Să mergem mai departe. Funcţia de cancelar în Austria. Doar opt. Cifra e mai mare doar în aparenţă. Ultimul cancelar din acest interval, Vranitzky, îşi termină mandatul în 1997.

Suspectez că impresia unei mai mari stabilităţi a guvernării socialiste provine din faptul că propaganda perioadei anilor de dinainte de 1989 a prezentat, aproape obsesiv, schimbările de Guvern din Italia. Nu auzeam prea multe - nu-i aşa? - despre schimbările de Guvern din Danemarca sau din Norvegia. Însă Italia este un caz extrem între sistemele politice occidentale.

Haideţi să vedem şi altceva. Să vedem durata maximă a unui Prim-Ministru. Cel mai mult a guvernat Ion Gheorghe Maurer, 13 ani, între 1961 şi 1974. Este mult, dar nu mai mult decât au guvernat alţi Prim-Miniştri, din state cu alegeri libere. Eamon de Valera a fost Prim-Ministru al Irlandei 16 ani. Bruno Kreisky a fost Cancelar al Austriei 13 ani. Helmuth Kohl a fost Cancelar al Germaniei 16 ani. Exemplele sunt legiune, aşa că am să mă opresc.

Interesant este şi capătul de jos al listei. Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Ilie Verdeţ au condus Cabinetul, fiecare, doar 3 ani. O cifră scăzută, cel puţin în cazul lui Dej, care era unul dintre liderii regimului, deci n-ar fi trebuit să aibă emoţiile unei "moţiuni de cenzură".

Ce deducem de aici? Stabilitatea guvernării socialiste a fost o iluzie. În realitate, guvernele şi chiar Prim-Miniştrii acestei perioade s-au succedat într-un ritm comparabil cu succesiunea în alte sisteme politice.

Acest lucru este straniu. Regimul socialist al acestei perioade a fost unul al intimidării opiniei publice, al controlului Statului asupra mass-media, al controlului birocraţiei asupra resurselor. Opoziţia politică a fost aruncată în temniţă, intelectualii de frunte ai ţării au fost concediaţi şi persecutaţi. Şi totuşi, chiar în aceste condiţii, Cabinetele conduse de aceşti oameni nu au fost mai stabile decât acelea din sistemele democratice. Înseamnă că în formula acestei guvernări există fisuri sistemice, care o fac mai slabă decât pare.

Notă: Domnul Cătălin Avramescu este ambasador al României în Finlanda şi Estonia.

Opinia Cititorului ( 11 )

1. Criterii false...
(mesaj trimis de C.A. în data de 10.07.2012, 08:31)
1. Astept cu interes ca dl Marga, ministrul de externe al Romaniei ,sa va elibereze din functia dvs actuala. Nu avem nevoie de cartite diplomatice probasesciene..2. Realizarile antedecembriste nu se masoara prin numarul de primministri ci prin ceea ce s-a realizat in timpul lor: o Romanie moderna ,mediu dezvoltata, o veritabila concurenta a tarilor industrializate. Unde ar fi ajuns Romania astazi daca nu era gasca gorbaciovista care a provocat lovitura de stat din decembrie 89? La nivelul Chinei de astazi ,dle C. Avramescu ! Ne indoim ca timpul este pierdut. Avem in schimb dubii privind acest socialism de fatada postdecembrist. Care afirma ca este de stanga si a semnalizat mereu dreapta. Prin ceea ce a realizat :dezindustrializarea si depopularea Romaniei..3. Trebuie sa intelegem din editorialul dvs ca socialistii nu vor face mare lucru, comparativ cu liberalii ? Sa lasam evenimentele sa curga..Dupa referendum vor veni alegerile. . In mod sigur,vor fi surprize neplacute pentru unii..Vin vremuri interesante ,vorba lui Sun-Tzi.!
1. 1.1.  precizare (răspuns la opinia nr. 1)
  (mesaj trimis de C.A. în data de 10.07.2012, 10:41)
  Precizare. Am uitat sa precizez ca am lucrat la Ministerul de Interne. Am pensie si vreau salariu din nou. Sa lasam evenimentele sa curga, asadar... Unii vor avea surprize iar eu salariul ,vorba lui Sun-Tzi.!
  1.2.  precizare noua (răspuns la opinia nr. 1.1)
  (mesaj trimis de C.A. în data de 10.07.2012, 14:46)
  Precizez ca am lucrat in cadrul Militiei, De aceea imi trebuie si pensie si salariu. Evenimentele curg asadar... Unii vor avea surprize iau eu si pensie ,vorba lui Sun Tzi.!
  1.3.  alta precizare (răspuns la opinia nr. 1.2)
  (mesaj trimis de C.A. în data de 10.07.2012, 14:48)
  Precizez ca am precizat doar o data si acolo sa precizat de mai multe ori. Ramane pensia si cu salariu indiferent de precizari ,vorba lui Sun Tzi.!
  1.4.  ultima precizare (răspuns la opinia nr. 1.3)
  (mesaj trimis de C.A. în data de 10.07.2012, 15:55)
  Creca's confuz, nu mai inteleg nimic, mi'au zis de la partid sa imi iau pilulele si sa lupt, creca's cam intr'o dunga, ca am facut precizari si Sun Tzi asta a fugit de la precizari.
  1.5.  Raspuns opiniiilor 1.1,1.2,1.3. (răspuns la opinia nr. 1.3)
  (mesaj trimis de C.A. în data de 10.07.2012, 16:34)
  C.A.,inseamna Cativa Autori! Realmente nici,nimeni din acest grup nu a lucrat in institutiile citate de clonele C.A. Daca dl ambasador Cat.Avramescu se ascunde sub numele de C.A,in opiniile1.1-1.3 , sa fie sanatos. Il imtelegem ca vrea si dansul pensie sau vre-o sinecura pe undeva.In comparatie cu grupul C.A. sunteti lipsit de importanta. Nu prea se mai cauta filosofi.. Disparitia din grupul de conducere al ICR al dlui H.R.Patapievici va mai curata putin atmosfera. Si probabil va da de lucru justitiei.. Nu prea intelegem ce v-a iritat dle autor al opiniilor 1.1-1.3. Nu va viza direct opinia decat in masura in care actuala dvs functie va intra in vizorul cui trebuie. Daca nu se intampla nimic ,puteti ramane cat vreti dvs. Nu decidem noi , grupul C.A. format din universitari si cercetatori pensionari. Sau daca vreti ,membri ai societatii civile reale.Nu sorosiste.Noi vom da atentie articolelor dlui Cat .Avramescu doar atunci cand vom detecta diversiunea mediatica ascunsa sub un strat subtire de analiza impartiala.Sau cu alte cuvinte o facatura... Ca in cazul de fata.
  1.6.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
  (mesaj trimis de anonim în data de 10.07.2012, 17:53)
  genial, deosebit... asta are delir de personalitate multipla... tataie, esti pensionar?... cum merge calculatorul? ce fac nepotii? e greu la pensie? he, he, he...
  1.7.  Raspuns opiniilor 1.6 (răspuns la opinia nr. 1.6)
  (mesaj trimis de C.A. în data de 11.07.2012, 13:29)
  Cativa Autori suntem noi care vorbesc toti prin mine. Comentatorul sa se abtina. Si de la comentarii despre pensie care sunt adevarate dar nu cu relevsnta. Nu noi am distrus industria noi doar cerem pensie. Cum spune si Sun Tzi!
  1.8.  fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.7)
  (mesaj trimis de anonim în data de 12.07.2012, 21:54)
  comentatori bolnavi. punct.
2. fără titlu
(mesaj trimis de Salomeea în data de 15.07.2012, 09:38)
Democraţia refuză să fie închisă într-o formulă simplă şi univocă. Este o figură mobilă, cu faţete multiple şi contradictorii. Nu este un „lucru", nici măcar o idee; este o mitologie.Mitologiile nu au nimic cartezian.Ele nu ascultă însă de logica obişnuită. Sunt polivalente şi susceptibile de lecturi divergente.În primul rând, democraţia înseamnă „suveranitatea poporului". Dar încă două semnificaţii se adaugă acesteia, într-o societate inegalitară, suveranitatea poporului riscă să devină vorbă goală; ar fi pur şi simplu confiscată de privilegiaţi. Pe de altă parte, dacă libertăţile ar fi prejudiciate, n-ar mai rămîne decît o egalitate în sclavie. Cele trei principii merg aşadar împreună: suveranitatea poporului, egalitatea şi libertatea. Este formula ideală a democraţiei.
Cosiderăm că democraţia nu este un răspuns pentru toate ţările deoarece:

1.Suveranitatea poporului principiu abstract poate fi invocat în bine sau în rău.
Dacă interesul suprem al naţiunii o cere, nu există sacrificiu prea mare. Teroarea bolşevică s-a exercitat în numele poporului. Fascismul şi nazismul au invocat la rîndul lor poporul. Iar războaiele„democratice" , care timp de două secole au însîngerat lumea (incomparabil mai ucigaşe decât războaiele „aristocratice" de altădată), şi-au aflat justificarea în acelaşi principiu înalt, deşi ne-am putea îndoi că popoarele, sau măcar omajoritate de bărbaţi şi femei, ar fi dorit vreodată asemenea masacre.
2.Suveranitatea naţională e mit datorat şi lipsei suveranităţii financiare
În această lume globalizată, în criză, ultraliberală şi superfinanciarizată în căutarea unui nou model de dezvoltare, soluţia nu poate fi chiar pentru europeni doar democraţia, cu mitul ei de suveranitate politică.
Cine vrea să repună „puterea politică deasupra puterii financiare” nu poate ignora această inegalitate economică şi această injustiţie socială ilustrată prin acest sofism financiar al băncilor private care profită de dobânzile astfel cumulate pentru credite acordate din bani care n-au existat niciodată.
Pentru ca UE să devină o entitate suverană politic are nevoie de o Bancă Centrală Europeană suverană din punct de vedere monetar, în serviciul unei comunităţi mai independente din punct de vedere financiar, mai eficientă economic, mai dreaptă socialmente şi mai umană. BCE nu trebuie să asigure doar stabilitatea preţurilor pentru ţările din zonă, ar trebui să aibă un cuvânt de spus în toată economia ţărilor din Comunitate, nu doar asigurând capacitatea sa de a acorda împrumuturi ci şi, mai ales, dotându-se cu o putere reală de creaţie monetară.
De ce moneda creată de o bancă centrală ar fi mai puţin bună sau mai puţin sănătoasă decât moneda creată de o bancă privată?! Dacă se acceptă împrumuturi făcute ”din nimic” de către băncile private, de ce nu s-ar accepta şi împrumuturi făcute ”din nimic” de o bancă centrală?!
Dacă se acceptă împrumuturi care nu sunt garantate prin rezerve bancare, de ce nu s-ar accepta împrumuturi garantate prin rezervele Trezoreriei şi bogăţiile naţiunii, prin PIB-ul său? Garanţia băncilor ”prea mari ca să cadă” ar valora mai mult decât cea a celui care le garantează, statul, care, prin definiţie, nu poate da faliment?!
Şi dacă se acceptă că băncile creează monedă pentru a finanţa economia, de ce nu s-ar accepta ca statul, prin polul său bancar public, să poată crea monedă pentru a finanţa economia, inclusiv cheltuielile sale de funcţionare, care seversc economia direct sau indirect?!
Nimeni nu poate fabrica monedă, doar statul. Dacă creează el însuşi moneda de care are nevoie, îţi va mări mai puţin datoria, despre care se ştie că e colosală. La limită, ar putea-o şterge parţial pe motiv de ”datorii fictive”, provenite din împrumuturi de ”bani fictivi”!
De ce guvernele noastre ar prefera să împrumute bani băncilor private, cu dobândă, când, prin banca lor centrală, ar putea crea toţi banii de care au nevoie, fără dobânzi şi mult mai ieftin?
Cine doreşte să susţină Euro, să întărească BCE şi să aducă CE către Statele Unite ale Europei nu poate ignora acest paradox al finanţelor internaţionale, unde ”statele se îndatorează faţă de băncile private pentru a împrumuta băncile private, care odată recapitalizate, reîmprumută banii statelor”
Creând un credit social şi solidar în locul împingerii către consumul de credite, statul ar face să se micşoreze supraîndatorarea de care se plânge că e monumentală. Ar putea chiar să decreteze un moratoriu pentru datorii, deoarece la urma urmei, nu este vorba despre datorii adevărate, dar fiind că ele provin din false creanţe.
3. fără titlu
(mesaj trimis de tepes în data de 16.07.2012, 13:08)
D-le avramescu , numai un prost mai mare ,decat autorul ,mai ia in seama spusele unui PUPINCURIST (platit cu un post bun ) care da lectii ,unor oameni cu ADEVARAT VALOROSI .
ASTEAPTA ZIUA JUDECATII PROFITORILOR si OPORTUNISTILOR