MMP va îmbunătăţi legislaţia în domeniul protecţiei animalelor

F.A.
Politică / 4 octombrie 2012

Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) are în vedere îmbunătăţirea într-un timp cât mai scurt a legislaţiei în domeniul protecţiei animalelor şi găsirea de soluţii optime în vederea gestionării într-un mod corespunzător a populaţiei de urşi de pe teritoriul României, arată un comunicat de presă.

În urma întâlnirii pe care conducerea Ministerului Mediului şi Pădurilor a avut-o în data de 24 septembrie 2012 cu reprezentanţii ONG-urilor pentru protecţia animalelor şi cu cei ai asociaţiilor de vânătoare s-a stabilit aplicarea unor măsuri clare în vederea administrării populaţiei de urşi.

Secretarul de Stat în Ministerul Mediului şi Pădurilor, Mugur Cozmanciuc, a declarat: "Am propus elaborarea unui ordin de ministru pentru modificarea contractului cadru de gestionare a faunei din fondurile cinegetice. În acest scop, urmărim completarea contractului cu noi clauze care să facă referire în mod expres la speciile protejate de pe teritoriul acestor fonduri cinegetice: urs, lup, râs, pisică sălbatică. Aceste clauze trebuie să facă referire la obligativitatea gestionarilor de a evalua, de a monitoriza şi mai ales de a asigura hrana animalelor sălbatice atunci când acest lucru se impune. Prin aceste modificări, Ministerul Mediului şi Pădurilor nu doreşte crearea unui prejudiciu economic pentru gestionarii fondurilor de vânătoare ci urmărim, în primul rând, protejarea populaţiei aflate în apropierea fondurilor cinegetice precum şi asigurarea unui habitat optim animalelor sălbatice prin îndepărtarea acestor specii de zonele locuite".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb