Modificările aduse codurilor penale, pe ordinea de zi a CCR

D.V.
Politică / 11 iulie 2019

Modificările aduse codurilor penale, pe ordinea de zi a CCR

Curtea Constituţională a României (CCR) s-ar putea pronunţa, astăzi, asupra sesizărilor depuse de către PNL, USR şi de către preşedintele Klaus Iohannis la legile prin care au fost modificate Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.

Miercuri, CCR a amânat pentru a şasea oară să se pronunţe asupra sesizărilor, stabilind un nou termen pentru joi.

"Cu privire la obiecţiile de neconstituţionalitate referitoare la: 1. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (obiecţii formulate de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, precum şi de Preşedintele României); 2. Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciar (obiecţii formulate de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, precum şi de Preşedintele României), Curtea Constituţională a dispus amânarea continuării deliberărilor, pentru data de 11 iulie 2019", a transmis CCR, printr-un comunicat de presă.

CCR a mai avut pe ordinea de zi, şi în 22 mai, în 28 mai, în 4 iunie în 26 iunie, în 4 iulie şi apoi în 10 iulie, obiecţiile de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Obiecţiile au fost formulate de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, precum şi de Preşedintele României.

Partidele reclamă peste trei sute de modificări "nocive" aduse Codului penal şi Codului de procedură penală care vin "în contradicţie nu doar cu statul de drept, şubrezind politica penală a României şi favorizând infractorii, dar şi cu Legea fundamentală".

Semnatarii sesizărilor au invocat atât motive extrinseci, cât şi motive intrinseci de neconstituţionalitate şi apreciază că ambele legi sunt neconstituţionale în ansamblul lor.

În cazul modificărilor la Codul penal, de exemplu, USR consideră că legea a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, fapt care aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 69 din Constituţia României.

Similar, în cazul legii care amendează Codul de procedură penală, a fost încălcat principiul bicameralismului, în condiţiile în care Camera Deputaţilor, Cameră decizională, a eliminat mai mult de jumătate din amendamentele adoptate de Senat pentru punerea în acord a dispoziţiilor declarate neconstituţionale.

"În ciuda declaraţiilor puterii, aceste articole nu reprezintă transpuneri ale deciziilor CCR, ci doar voinţa politică a coaliţiei PSD-ALDE, a cărei unică preocupare este, de aproape doi ani şi jumătate, destructurarea sistemului judiciar şi albirea dosarelor corupţilor, pentru ca infractorii să poată fura liniştiţi în continuare, să nu răspundă pentru faptele lor şi să rămână şi cu banii furaţi", a transmis USR, la momentul depunerii sesizării.

"Sunt favorizaţi direct infractorii, printr-un text de lege", a spus, la momentul adoptării modificărilor, deputatul liberal Raluca Turcan, care a adăugat că "dublul condamnat definitiv Liviu Dragnea a coordonat votul colegilor săi de partid".

"Nimic mai grav, nimic mai descurajant pentru orice om de bună credinţă. (...) Au dat acest vot astăzi în Parlamentul României împotriva tuturor cerinţelor din partea Uniunii Europene, Parlamentul European, Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia, dar, mai ales, împotriva aşteptărilor oamenilor corecţi din această ţară care îşi doresc ca legea să fie aceeaşi pentru toată lumea şi în România şi să pot să trăieşti în respect faţă de lege", a declarat liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan.

Sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis care vizează Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie a fost trimisă CCR în 10 mai.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb